De multe ori artiști de renume și-au plătit mesele cu tablouri ce valorează azi milioane de euro și nu o dată scriitori și poeți au „cântat“ mâncărurile ce le-au încântat simțurile.

Iar în minumata Toscana s-a născut, poate din sărăcie, poate dintr-o genială simplitate, un preparat ce dăinuie peste secole: panzanella. La origine o simplă bucată de pâine, de cele mai multe ori veche, dar înnobilată de ceapă aromatizată în oțet făcut din vinurile Toscanei, panzanella a acceptat roșiile abia în secolul 20. Astăzi, este o salată în toată regula, compusă din roșii aromate de vară, ceapă și alte legume proaspete, „îmbogățită“ cu brânzeturi și ulei de măsline, aromatizată cu busuioc proaspăt.

Iar eu vă voi spune varianta mea. Mai întâi, roșii din soiuri felurite, mai acide sau mai dulci, tăiate în felii, să-și lase sosurile și aromele. Apoi ceapă, măsline (opțional) sare grunjoasă de mare, piper negru și mult ulei de măsline. Toate acestea lăsate în frigider măcar o oră.

Între timp, am rupt în bucăți mari o baghetă veche de două-trei zile, am stropit-o cu ulei de măsline și fleur de sel și am pus-o la cuptor, să se rumenească și frăgezească.

Bucățile astea crocante și calde au ajuns apoi în salată, ca să absoarbă tot sosul. A urmat brânza și, după cum am descoperit destul de recent, roșiile merg bine cu tot soiul de brânzeturi, chiar și cu cele cremoase. Așa că eu am folosit o cremă de brânză tartinabilă – am format mici „bulgărași“ cu ajutorul unei lingurițe – dar și o brânză cu mucegai. La final, mult busuioc verde, pe care-l cresc în ghiveciul de pe balcon.

Iar voi nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.