Dear all, după cum bine știți – căci am avut eu grijă să vă înnebunesc – am cutreierat vreo câteva zile pământurile otomane, mai exact Istanbulul. Și încă o dată m-am convins că merită să vii aici fie numai pentru mâncare. Dar, vă garantez, mai sunt alte o mie de motive. Însă cum acest blog are un specific culinar, mă voi limita să vorbesc despre mâncare, cu o excepție. O să vă spun că dacă nu sunteți înzestrați genetic cu un optimism cât vrejul de fasole al lui Jack și cu niște nervi de beton armat, NU plecați cu mașina, așa cum am făcut noi de data asta. Avionul e sfânt.

Așa, acum că am trecut de excepție, o să vă povestesc despre mâncarea de stradă, atât cât o voi putea face în cele 1.500 de semne care mi-au mai rămas. Kebabul ar putea deveni simbolul Istanbulului: kebab de miel sau de pui, kebab în lipie, în pită sau în pâine, kebab la farfurie, kebab pe țepușă. Uitați ce știți despre kebabul din România, acolo veți găsi THE KEBAB, acompaniat de multe ori de salate și de legume delicioase făcute pe grătar (ardei iute, roșii, vinete). În afară de preț, nu este nicio diferență între kebabul făcut la colțul străzii și cel mâncat într-un restaurant din centru. Prețurile variază între 3 lire (1,5 euro)  - un kebab în lipie, pe stradă - și 25 de lire (12,5 euro), un kebab cu garnituri, la restaurant.

Apoi, dacă ajungeți la Istanbul - și trebuie să faceți asta - nu trebuie să ratați minunatele lor produse de patiserie, printre care borek: o plăcintă din foi, cu diverse umpluturi, preferata mea e cea cu cartof, dar există și cu brânză sau carne.

De asemenea, o vizită în port, lângă Galata Tower e obligatorie: puteți mânca acolo cel mai bun sandviș cu macrou, cu cel mai proaspăt pește, pescuit cu doar câteva ore în urmă. Pe stradă vă veți lovi tot timpul de vânzătorii ambulanți cu tonetele lor cu covrigi și castane coapte, dar și de cei care vă prepară pe loc un suc de rodie sau de portocală.

Dulciurile lor sunt celebre, dar eu vă recomand unul mai puțin cunoscut: kunefe, un fel de cataif cald, cu brânză la mijloc, și cu fistic măcinat deasupra. Ăsta e un fel de kebab al dulciurilor lor, aș spune eu :).

Un sfat: nu vă lăsați păcăliți de cum arată locul din care cumpărați, multe par niște „bombe“, dar mâncarea este extrem de proaspătă, curată și gustoasă. Și încă un sfat: dacă vedeți localnici la coadă, e un indiciu că mâncarea e într-adevăr bună.

Și să știți cu turcii ăștia chiar pun suflet în mâncare, la fel ca Farfuridi!