Știți vorba aceea: câte bordeie, atâtea obiceie. Chiar dacă astăzi bordeiele s-ar putea traduce în bloguri sau emisiuni culinare. Așa că, din bordeiul mei virtual și din cel real, din Berceni, vă ofer povestea și varianta mea a unui fel care nu o dată a stârnit dispute: saramura.

Pentru început vă spun că, tradițional, saramura se face cu pește de apă dulce: biban, caras, somn, crap etc. Preferatul meu este crapul (nici prea gras, nici pea mic, nici cu exagerat de multe oase). Tot ideal ar fi ca peștele să fie preparat într-o crustă de sare, pe o tablă, ca să respectem rețeta  originală, doar de-asta se cheamă saramură. Dar și varianta pe grătar e rezonabilă, cred eu.

Acum urmează partea cea mai importantă, celesta zeamă în care se întrepătrund toate gusturile și aromele și care te-ar face să mori fericit dacă ar fi ultima ta mâncare. Hei, ziceam și eu așa, nu vreau ca peștele să fie ultima mea masă :D

Pe lângă pește, puneți pe grătar un ardei gras și-o roșie mare. Le coaceți cât să capete o aromă subtilă de afumat, le curățați de coajă, le tocați grosier și le aruncați într-o oală în care clocotește apă cu (mai mult sau mai puțină) sare. Puneți și-o crenguță de cimbru proaspăt sau uscat, iar peste 3-4 minute, când o luați de pe foc, adăugați felii subțirii de ardei cu suflet iute și fierbinte. Aranjați bucățile de pește luate de pe grătar într-o tavă mai înaltă și turnați zeama cea minunată peste ele, apoi le lăsați să-și tragă sufletul, acoperite.

Un mujdei cu ulei și-o ploaie de pătrunjel sunt ultimele arome de care mai are nevoie peștele. Pe lângă o mămăligă sănătoasă și neaoșă.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!