Sufleul perfect pentru vremea imperfectă
Farfuridi / De Farfuridi, 11.01.2013

Cum vă spuneam și data trecută, e cam dificil să reziști cu salate pe vremea asta, oricât ți-ai dori. E un fapt dovedit că atunci când e frig organismul consumă mai multă energie, deci e nevoie să-l alimentezi cu mai mult. Așa că nu e nimic anormal dacă vă e (mult) mai foame ca de obicei pe o vreme ca asta. Totul e să găsești compromisul convenabil :).

Iar eu s-ar putea să fiu pe aproape, cu un sufleu cu multe legume. Evident, avem multe legume, care-s foarte bune pentru că au vitamine. Dar toate sunt legate cu un sos bechamel și cu mult cașcaval ras, si oua, astfel că sufleul e și consistent, pe măsura vremii, dar și foarte gustos.

Mai întâi, eu am sotat în puțin ulei de măsline multe legume: morcov cubulețe, păstăi de fasole, porumb, buchețele de conopidă, mazăre, ciuperci (cam 500-600 de grame în total). Puteți pune în combinație orice vă place. Cât timp legumele s-au sotat/înmuiat, am făcut un sos bechamel.

Când legumele au fost pe jumătate gătite, le-am amestecat cu sosul bechamel și le-am lăsat să se răcească complet. Am pus apoi 100 de grame de cașcaval ras fin și am încorporat ușor și două albușuri bătute spumă, am condimentat cu sare și piper. Am umplut apoi forme individuale, ceramice (unse cu puțin unt) cu compoziția de sufleu. Puteți folosi însă și un singur vas, dar mie mi se par mai drăguțe sufleurile mici. în formele individuale. Le-am pus în cuptorul bine încins, unde le-am lăsat 30 de minute, la foc mediu (180 de grade). Sufleurile sunt foarte bune și calde, și reci, simple sau cu gogoșari murați, ori poate cu iaurt sau ca garniturtă la un piept de pui la abur sau la grătar.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro