Spanac cremos cu gorgonzola și smântână
Farfuridi / De Farfuridi, 10.04.2012

În perioada asta din an, eu sunt ca în povestea aia în care un ochi plânge și unul râde. Fericită pentru explozia asta de verdeață, tristă pentru că durează doar câteva săptămâni. Și câte urzici sau leurdă poate un om să pună într-un congelator? :). Singurul gând care mă mai consolează e că în maximum două luni apar roșiile alea dulci și gustoase, care or să mă facă iar dependentă de salate toată vara.

Dar până atunci mâncăm ierburi legale. În ultimele trei săptămâni am făcut de vreo trei ori spanac, de două ori urzici și nu mai știu câte salate cu leurdă, ceapă, usturoi, lăptuci și ridichi. Se prefigurează zilele astea niște ștevie și din nou spanac, preferatul meu. Niciun spanac, conservat, congelat sau în altă formă nu se compară cu cel fraged, de primăvară. Iar una dintre variantele mele preferate e spanacul cremos cu smântână și gorgonzola.

Spanacul din piețe e atât de proaspăt, încât nici nu-ți ia prea mult timp să-l cureți: doar îi rupi codițele și-l speli bine-bine. Eu nici măcar nu-l mai tai, ci rup cu mâna frunzele mai mari, apoi arunc spanacul într-o oală încăpătoare, în care am topit 50 de grame de unt (pentru 1 kilogram de spanac). Se va „dezumfla“ imediat, căci conține foarte multă apă. Îl lăsați să fiarbă apoi în unt și-n suc propriu, până scade lichidul din vas. Nici măcar nu trebuie să-l gătiți foarte tare, să nu faceți blasfemia să-l terciuiți, cu cât e mai verde, cu-atât e mai bun și păstrează mai multe vitamine. Când sucul lăsat de spanac a scăzut, adăugați 100-150 de ml de smântână dulce, lichidă și rupeți câteva bucățele de brânză gorgonzola sau altă brânză cu mucegai care vă place. Mai lăsați vasul pe foc până se încorporează smântâna și brânza și veți obține un spanac extraordinar de cremos și de fin. Un ou ochi sau un ochi românesc e tot ce mai aveți nevoie.

Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro