În perioada asta, de fapt, până pe la prima ninsoare mare – când o să vreau numai să stau înfofolită în vârful patului – am niste schimbări de mood mai ceva ca un adolescent căruia au început să-i zburde hormonii. Aşa că dimineaţa, mai ales dacă e soare, aş tot zburda şi eu, dacă n-ar trebui să stau drepţi în post ca orice corporatist care se respectă.

Seara, vă-nchipuiţi, zburdalnica-mi fiinţă e cocoşată de muncă, aşa că se târeşte spre casă. Dar seara se-nseninează (licenţă poetică, da?) când intră în bucătărie.

Şi pentru că serile, de ceva vreme, sunt foooarte reci, nici nu le concep fără ceva fierbinte, în compensaţie.

Dacă aş fi pretenţioasă (şi, recunosc, mi se mai urcă la cap, uneori :D) aş spune că am făcut rosti de dovlecel. Dar nu sună mai bine chiftele? Sau pârjoale?

Rosti e un fel tradiţional elveţian, de fapt nişte chiftele uriaşe din cartofi. De ce a devenit fel tradiţional elveţian, beats me. Mie mi se pare că se fac cam prin toată lumea.

Eu am ales varianta cu dovlecel, o legumă care are marele avantaj că are (aproape) acelaşi gust fie iarnă, fie vară.

Luaţi un dovlecel mare sau 2 medii sau 3 mici, îi spalaţi, le îndepărtaţi capetele şi îi daţi pe răzătoarea mare, cu tot cu coajă (coaja e o sursă importantă de vitamine). Stoarceţi apoi bine dovleceii, care conţin foarte multa apă, şi îi amestecaţi cu o ceapă mică tocată fin, un ou, 2-3 linguri de făină, mărar verde tocat, sare, piper şi puţin usturoi (la ăsta din urmă puteţi renunţa. not me:) ).

Omogenizaţi compoziţia, apoi, cu o lingură, puneţi chiftelele în ulei bine încins şi le prăjiţi pe ambele părţi. Nu e cea mai light mâncare de pe faţa pământului, dar îşi mai permite şi omul o prăjală „sănătoasă” din când în când. Sunt bune şi calde, şi reci şi pot constitui un lunch minunat, o alternativă la piureul din fulgi şi pseudocaşcavalul pane vândute pe la cateringurile corporatiste. Îţi schimbă moodul, iar dacă dimineaţa n-a fost una însorită, prânzul va fi. :)

 Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!