Săptămâna aceasta nu am mai prea gătit. Am avut un nod în gât, cu greu s-a dat plecat de acolo. Robin Williams s-a dus... Lucrez în presă de 12 ani, am „îngropat“ mulți. Dar plecarea lui m-a făcut să-mi fie trist totul și mult mai dor de cei ai mei plecați. „Ultima dată am stat cu tatăl meu de ziua sa () 23 iulie – n.a.)“, declara Zelda, fiica actorului.
Ultima oară am stat cu tatăl meu acum o săptămână, deși locuim la un bloc distanță... Și m-am rușinat. Săptămâna aceasta, soțul meu a ajuns, preț de o zi, la bunica lui din Teleorman. Ce a mai binecuvântat Cerul bătrâna aceea singură, de 80 și ceva de ani. I-a dat din bătătura ei niște mălai și-o pungă de fasole nouă, culeasă cu mâinile ei tremurânde.
Iar fasolea asta ne-a hrănit foamea, dar și sufletul în zilele astea.
Nu e chiar o iahnie, ci o fasole mai „văratecă“, cu belșug de roșii proaspete și arome din cimbru verde. Dar rețeta e în bună măsură cam aceasta.
Am mai făcut o pâine de casă. Mereu fac, deși știu că nu voi mai întâlni vreodată mirosul pâinii făcute de bunica mea...
Am tăiat felii, le-am stropit cu ulei de măsline și le-am rumenit pe un grătar, să frigă. Apoi am pus fasolea nouă, cremoasă și aromată. Și ne-am potolit foamea. Și amintirile.
Să nu uitați...
Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.