E timpul să ne revenim, zic. Fizic și psihic. Paștele a trecut și cei mai mulți dintre noi s-au „târât“ astăzi spre serviciu. Probabil că „recuperarea“ asta e mai grea decât cea fizică, după trei zile de mâncare.
Dar vă veți reveni imediat, v-o spune cineva care a trecut prin așa ceva de câteva ori :). De cele mai multe ori, după Sărbători, frigiderul rămâne plin. Da, românilor le place să aibă masa plină, dar parcă uneori e prea plină și rămân prea multe după aceea. Mâncarea asta rămâne în frigider și parcă nimeni nu mai vrea să se atingă de ea, deși sunt atâția oameni care trăiesc cu-atât de puțin, unii dintre ei chiar cu 5 lei pe zi.
Așa că eu am o propunere, măcar în ceea ce privește friptura. După ce ați mâncat din ea o dată sau de două ori, friptura poate să nu mai pară atât de apetisantă. Dar ce-ați zice dacă ați transforma-o într-un sandviș perfect?
Așa că luați friptura de la masa de Paște (indiferent că e de miel, curcan, pui sau iepure – nu toată lumea preferă mielul de Paște), o încălziți, apoi o tăiați felii subțiri. O puneți între felii de pâine și adăugați: brânză (orice brânză care se topește), sos Tabasco (pentru iuțime), smântână fermentată (tare, acrișoară), salată verde sau salată iceberg tăiată fâșii subțiri, piper proaspăt măcinat. Toate acestea între trei sau patru felii de pâine, dacă vreți să faceți un sandviș Godzilla. Care va ajunge în cuptorul cu microunde pentru 30-45 de secunde, pe putere mare, cât să se topească brânza.
Da, e o bombă calorică, dar e cel mai bun sandviș din lume :). Cel puțin în viziunea mea. În plus, nu irosiți nimic, ci folosiți din resturile rămase în frigider după Sărbători.
Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!