Ce gust are vara?
Farfuridi / De Farfuridi, 20.06.2014

Și ce dacă trebuie să iau barca și nu metroul până la serviciu? Rezist. Și nu, nu pentru că vacanța ar fi aproape. Ci pentru că vin weekendurile alea cu bălăceală la piscină, cumpărături în piețe colorate, salate proaspete, ingrediente gustoase și simple, arome, idei multe. Totul de la zero, într-o vară pe care abia o aștept.

E abia început de sezon, dar legumele și fructele încep să aibă gust și să te-mbie de pe tarabe. Dovlecii sunt preferații mei, alături de roșii: au puține calorii, puțini carohidrați, sunt versatili și ușor de preparat. Sunt proaspeți și crocanți, așa că nu trebuie decât tăiați longitudinal, stropiți cu puțină sare și ulei de măsline și aruncați pe un grătar încins, să se caramelizeze (același lucru îl puteți face și cu niște vinete).

Între timp, faceți un ochi românesc, adică un ou fiert în apă cu sare și puțin oțet. Fiert doar cât să aibă gălbenușul lichid. Iar la final, încă puțin ulei de măsline extravirgin și „așchii“ de parmezan (făcute cu un cuțit de curățat legume) sau pur și simplu parmezan ras. Iar totul e condimentat cu piper colorat (mixt: negru, verde, roșu, alb), proaspăt râșnit.

Și pentru că vara încerc să-mi iau doza de roșii pentru toate lunile alea reci de iarnă, nu neg că o salată suculentă, condimentată cu usturoi nou, ardei iute și piper negru, e acompaniamentul ideal. Vara e minunată. Și abia începe!

Dar nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro