Cred că ieri tot Universul a conspirat împotriva mea, însă am înfrânt. :) După ce vreo câteva săptămâni am visat numai spanac cu ou, aseară a fost o seară cu happy end (bine, şi murături), în care am mâncat spanac cu ou.

Spanac verde şi proaspăt, în miez de toamnă. Dar, pe cât iubesc io spanacul verde, pe-atât nu-l suport pe cel conservat în borcan sau congelat, îmi pare că are un gust metalic, îngrozitor.

So, cum vă spuneam, după mai multe săptămâni în care ba am căutat spanac verde şi n-am gasit, ba am găsit dar trebuia să mă transform într-un soi de Ganesha ca sa pot căra toate pungile, am luat, într-un final, spanac verde. Bine, şi murături :).

Aşa că aseară am pus murături şi-am făcut spanac.

Aproape că mă ia groaza când mă gândesc că toată copilăria am mâncat un spanac opărit, tocat, apoi fiert din nou şi masacrat termic până ce nu mai rămânea nicio urmă de vitamină în el. Drept urmare, n-am gătit niciodată spanacul aşa. Eu consider că dacă îl căleşti în puţin uei de măsline cu unt şi sare de mare şi-l laşi apoi să se facă în sucul propriu, maximum 15 minute, ai o mâncare sănătoasă, colorată şi gustoasă.

Înainte de a căli spanacul am călit în uleiul de măsline două fire de ceapă verde. Uneori, spre final, îi pun un căţel tocat de usturoi sau puţină smântână sau poate chiar brânză cu mucegai, însă nu ieri. Ieri l-am vrut simplu, cu ouă ochiuri şi-atât.

Şi tot ieri am aflat că mai există şi alţi freaks. Spanac freaks, aşa, ca mine. O colegă mi-a spus că ar mânca asta toată viaţa. Eu cred că dacă aş avea o singură opţiune pentru tot restul vieţii ar fi antricot de vită, la grătar, în sânge. Spanacul ar fi a doua :).

 Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro !