Street food spaniol: churros
Farfuridi / De Farfuridi, 22.07.2014

Peste o săptămână, timp de o săptămână, mâncarea mea preferată va fi berea. Asta când nu o să înghit, izbită de valuri, niște apă sărată de mare. Bere cu hamsii, bere cu scrumbii, cu chefal, cu borș, cu saramură și cu toți peștii din Marea Neagră. Pentru că vara de dinaintea toamnei mele abia începe.

Iar toamna mea, cu o Barcelona la care visez de ceva vreme, va fi prefigurată chiar azi. Churros, mis amigos, adică cele mai bune și mai delicate gogoșele, sevite cu o ciocolată caldă.

În Spania veți da de ele la orice colț de stradă, de fapt sunt un exponent de seamă al street food-ului spaniol. Churros sunt niște gogoșele lungi (sau spiralate), crocante la exterior și fragede înăuntru care se mânâncă alături de o ciocolată caldă sau de un sos de ciocolată. Dar chiar și simple, pudrate cu zahăr, sunt delicioase.

Sunt diverse variante de churros, eu am ajuns la concluzia că acelea făcut din aluat de choux a la creme (sau eclere) sunt cele mai bune și mai fragede.

Folosind aceeași măsură (cană) măsurați trei sferturi de cană de ulei de floarea soarelui și o cană de apă, adăugați un praf de sare și le puneți la fiert. Când clocotesc, adăugați o cană și jumătate de făină și amestecați rapid cu un tel, ca să nu se formeze cocoloașe. Luați aluatul de pe foc și lăsați-l să se răcească. Apoi adăugați 5 ouă întregi, încorporându-le în aluat unul căte unul. Amestecați bine cu un tel sau cu mixerul până aveți o copoziție cremoasă, dar fermă (își păstrează forma atunci când cade din lingură).

Puneți aluatul într-un poche și faceți mici bastonașe (sau spirale, cum am făcut eu) de 4-5 sentimetri pe care le puneți direct într-un vas cu ulei încins. Le prăjiți până se rumenesc, le scoateți pe un șervețel de hârtie și le lăsați să se scurgă. Repetați operațiunea până terminați aluatul.

Dacă aveți timp, faceți alături și o cacao fiertbinte, groasă, în care să înmuiați gogoșelele. Dar și cu zahăr pudră sau un strop de gem de caise sunt foarte bune.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

  • Nereida, joi, 07.08.2014 07:12

    si eu merg la toamna in Barcelona, la sfarsitul lui septembrie si trebuie sa mananc o paella pe plaja cum imi doream. Nici churros nu am incercat in Barcelona, trebuie sa-i gust.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro