De câțiva ani am descoperit rubarba, o plantă „cu tradiție“ mai ales în zona Ardealului. Rubarba are niște tije lungi (precum cele de țelină apio), doar că sunt de culoare roșie. E foarte acră, deși am auzit pe cineva în hipermarket, încercând să-și impresioneze iubitul, probabil, spunând că e foarte dulce și că ar vrea să-i prepare ceva din ea. Deși e acră, e minunată în compoturi, gemuri și prăjituri, mai ales în combinație cu zahărul brun. Iar astăzi vă voi povesti despre o rețetă de prăjitură cu rubarbă și topping de smântănă.
Rubarba se găsește, din păcate, doar în acest sezon, în unele hipermarketuri și costă în jur de 7-8 lei kilogramul. Dar se poate păstra la congelator. Se consumă doar tijele, nu și frunzele, iar tijele mai mari și mai goase trebuie curățate de stratul exterior, care poate fi cam ațos.
Se taie apoi rubarba cubulețe și se pune un strat (300 de grame) într-o tavă de tort tapetată cu hârtie de copt. Se presară peste rubarbă 3 linguri de zahăr brun și se pun și câteva felii de unt (30 de grame).
E timpul să faceți blatul din 4 ouă, 150 de ml de ulei de floarea soarelui, 150 de grame de iaurt și 250 de grame de zahăr. Obțineți o compoziție subțire, în care adăugați 300 de grame de făină albă, un praf de sare, un plic de praf de copt, migdale tocate, coajă de poprtocală confiată (opțional). Turnați compoziția peste stratul de rubarbă și puneţi tava în cuptorul încins, unde o lăsați timp de 15 de minute la 220 de grade (foc mare) și încă 30 de minute la 180 de grade (foc mediu).
Când prăjitura s-a răcit, o răsturnați astfel încât stratul de rubarbă să fie deasupra și o serviți cu smântână sau frișcă.
Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.