În urmă cu câțiva ani, pe vremea când testam diverse chestii în bucătărie (nu că acum n-aș face-o, dar acum mă documentez mult mai mult) am avut îndrăzneala să cred că am inventat ceva în materie de gastronomie.

Ce deziluzie am avut atunci când am aflat că “invenția” mea există de ani buni și că se cheamă panna cotta. Dar măcar am avut satisfacția că instinctele mele meu culinare nu m-au înșelat, ba mai mult, m-au ghidat spre niște combinații deja patentate și appreciate de toată lumea.

Și chiar dacă am aflat că nu-i al meu, nu am putut renunța la acest desert atât de potrivit cu vara, cu căldura și cu fructele ei.

Panna cotta înseamnă, ad literam, smântână coaptă, dar e de fapt o cremă gelatinoasă, care se mănâncă rece. Însă, într-adevăr, smântâna este ingredientul-vedetă, așa cum spune și numele desertului. Un litru de smântână dulce și 200 de grame de zahar se încălzesc la foc mic, însă nu trebuie lăsate să clocotească. Atunci când sunt aproape de punctul de fierbere, închideți aragazul și adăugați semințele unui baton de vanilie și două plicuri de gelatină dizolvate înainte în puțină apă foarte rece (în general, proporția e simplă, un plic de gelatină la 500 de ml de lichid). După ce amestecul s-a omogeninzat și s-a răcit, îl turnați într-o formă mare sau în forme mici, individuale, și îl puneți la frigider câteva ore, până se întărește.

Între timp, fierbeți puțin, doar câteva clocote, niște zmeură proaspătă cu puțin zahăr. Când se răcește, e topingul ideal pentru panna cota, dar puteți folosi alte fructe (fructe de pădure, căpșuni, piersici etc) sau ciocolată.

Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!