Deși cultivat și consumat des în trecut în România (cultivat mai ales de sașii din Ardeal) sparanghelul este astăzi o legumă puțin folosită de români. Asta în primul rând pentru că e importat și e scump, din păcate. Iar dacă mi-aș pune mintea să-l mănânc pe cât de des mi-aș dori, cred car trebui să-mi iau un job part time, ca să-mi scot cheltuielile :). Din când în când, însă cedez tentației.

Preferatul meu e sparanghelul verde, care are un minunat gust de nucă crudă, toamna. Tocmai de aceea gustul nu trebuie „alterat“ cu mirodenii sau printr-o preparare excesivă. Cu cât mai simplu, cu atât mai bun.

De obicei, la această legumă se consumă partea fragedă (o treime sau jumătate dintr-un fir). Așadar, luați sparanghelul (fiecare fir) și-l îndoiți până se rupe. El se va rupe exact unde începe partea mai tare, ușor lemnoasă. Veți prepara numai partea fragedă, dar asta nu înseamnă că trebuie să aruncați codițele, le puteți folosi pentru gust într-o supă de legume.

Luați vârfurile de sparanghel și le puneți într-un vas cu puțin unt (20-30 de grame) și 2-3 linguri de apă. Acoperiți vasul cu un capac și-l lăsați pe foc 4-5 minute. Sparanghelul nu se va usca, nu se va rumeni, ci se va găti în unt, dar și în abur. În același timp va rămâne crocant și își va păstra culoarea. La final condimentați cu sare. Așa cum e acum, e perfect. Îl puteți mânca așa, ca pe un antreu (am văzut cu ochii mei că o astfel de porție la un restaurant de lux din Paris costa 35 de euro) sau ca pe o garnitură la o friptură.

Sau îl puteți transforma într-un antreu „decadent“, adăugând în ultimele 30 de secunde, în tigaie, pe foc, un sos din jumătate de linguriță de muștar de dijon, 50 de ml de smântână dulce, lichidă și un praf de piper alb, proaspăt măcinat.

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.