În copilărie, invariabil, aveam parte de două feluri de plăcintă: cu mere și cu brânză. De cele mai multe ori cu brânză sărată. Spre deosebire de alți copii, mie-mi plăcea cea sărată, spre bucuria fratelui meu, care și-atunci, și-acum ar fi în stare să mănânce singur o tavă cu plăcintă cu mere. Și așa un dor m-a lovit de plăcinta cu brânză a bunicii...

Încât m-am apucat de ea. Dar, cum mă știți, pe parcurs m-a lovit și improvizatul. Așa că am mai adăugat diverse, de prin frigider.

La partea cu foile e simplu: cumpăr :). Apoi, într-o tavă nonaderentă, pun câte o foaie de plăcintă, o ung cu puțin ulei, încă o foaie și tot așa, până obțin o bază destul de groasă (7-8 foi).

Cu umplutura de brânză e la fel de ușor: telemea sărată de oi sau feta (300 de grame) amestecată cu 100 de grame de smântână și două ouă. Dar, cum vă spuneam, la mine au urmat și altele.

Am călit în puțin ulei 2-3 fire de ceapă verde și un dovlecel mediu, tăiat felii. Doar câteva minute, cât să se înmoaie dovlecelul. La final am adăugat și-o mână de hribi uscați, hidratați în puțină apă călduță. Am condimentat cu sare (nu multă, telemeaua e deja sărată) și piper negru proaspăt măcinat.

Când amestecul s-a răcit, l-am amestecat cu brânza, iar toată această umplutură a ajuns în plăcintă. Apoi am repetat operațiunea cu foile (încă 7-8 foi subțiri, de plăcintă, unse fiecare cu puțin ulei).

Peste foi, la final, am adăugat un nou bătut, amestecat cu 150 de ml de lapte, înțepând plăcinta din loc în loc, ca să absoarbă lichidul. Apoi am pus tava în cuptorul preîncălzit, timp de aproximativ o oră, la foc mediu (180 de grade).

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine și de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.