Sandviș cu pui la grătar și brânză brie
Farfuridi / De Farfuridi, 07.10.2014

pui brie1Am descoperit în recenta vacanță în Spania un lucru care m-a surprins plăcut în materie de fast-food, deși nu sunt deloc adepta acestor restaurante. După o zi lungă prin Barcelona, într-un autocar de tip hop-on/hop-off, am ajuns pe cel mai mare stadion al Europei, Camp Nou. Eu sunt, mai degrabă, o admiratoare a Realului, dar, recunosc, să fii în tribune și pe gazonul de pe Camp Nou e o experiență. Pe care am gustat-o din plin și fără nervi, cum probabil s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost moartă de foame.

Căci moartă de foame eram când am ajuns pe stadionul Barcelonei, așa că am decis să risc și să mănânc ceva într-unul dintre restaurantele de acolo. Așa am descoperit Entre Pans, un lanț de fast-food bazat pe sandvișuri. Mâncare fast-food făcută însă onest, cu respect față de omul care cumpără. OK, nu mănânci legume bio cu sos de trufe, dar nici chifle umflate cu amelioratori ca niște bureți. Nu ai vită Angus, dar nici hamburgeri fazi și uscați.

Am descoperit sandvșuri făcute cu baghete cu o crustă crocantă, în care găseai combinații diferite și bune: cârnat la grătar cu roșii, bacon rumenit cu salată verde sau cel de care m-am îndrăgostit eu: pui la grătar cu brânză brie. Evident, patatas bravas nu lipseau ca garnitură.

Așa că, ajunsă acasă, am încercat să reproduc sandvișul cu pui și brie. Și sigur voi repeta experiența.

Puteți folosi o baghetă bună, dar eu am folosit chifle cu mălai. Am tăiat felii subțiri de piept de pui, pe care le-am condimentat cu sare și piper negru și le-a rumenit în toarte puțin ulei de măsline (le puteți face la grătar, eu am vrut să fie mai suculent). Cu un minut înainte de a lua puiul de pe aragaz, am pus pe fiecare felie de carne o felie de brânză brie. Separat, în altă tigaie am sotat 5 minute, la foc mic, o ceapă mare, tăiată julienne. Am asamblat apoi sandvișul. Am uns o jumătate de chiflă cu maioneză, am pus o frunză de salată verde (opțional), apoi puțină ceapă călită, o felie de pui cu brânză brie și cealaltă jumătate a chiflei. N-am avut patatas bravas, dar sandvișul a fost mai mult decât sățios. Și cu gust de Camp Nou... :)

Și nu uitați că mâncarea cu suflet vine și de la Farfuridi.ro, iar și mai multe bunătăți găsiți pe www.facebook.com/farfuridi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro