Emigrarea nu este o soluţie pentru toată lumea. Şi nu pentru că nu toată lumea ar fi în stare, ci pentru că emigrarea vine, în foarte multe cazuri, ca urmare a unor frustrări.

Frustrări de diferită natură. Eşti frustrat financiar, eşti frustrat social, etc.  Acum, vorbind pe şleau, România poate fi o ţară frustrantă. Nu pentru toţi. De aceea, emigrarea nu este pentru toţi. Doamne fereşte să emigreze toată lumea!

Dacă eşti frustrat financiar, iar, din păcate, România oferă multe "şanse" din punctul acesta de vedere, depinde şi la ce nivel se ridică frustrarea. Dacă ai un job, un salariu bunişor şi, să zicem, o casă pe nume, o afacere, nici nu mai zic, poţi să nu ai niciun motiv de emigrare. Dacă altceva nu te deranjează, e ok. Canada nu îmbogăţeşte pe nimeni peste noapte. Nu îmbogăţeste pe nimeni, în general. O îmbogăţi, dar pe cei mai mulţi, nu. Ce face, în schimb, Canada, oferă şansa unei vieţi mult, mult mai decente şi mai liniştite absolut oricui. Şansa. Asta nu înseamnă că toată lumea care emigrează o şi prinde. Aici, în schimb, nu există un contrast în decor precum cel oferit de Ferrari pe Dorobanţi şi Caruţa din Ferentari. Pentru mine, acesta este un lucru foarte important. Şansa sau ce-o fi la o viaţă mai decentă, care include partea financiară, dar nu exclude şi alte aspecte importante, e cuprinsă în sistemul canadian, normal, trăieşti într-un sistem social, nu în pădure. Care sistem canadian e unul destul de constrângător, dătător de paranoia. Dacă, sa zicem, te bagi la un credit pentru casă, dar nu câştigi atât de bine încât să nu-ţi pese de el, paranoia devine şi mai mare.

Aceeaşi paranoia e şi în România cu tinerii înglodaţi în datorii la bănci. Doar ca aici, plăteşti o rată şi mai şi trăieşti pe lângă. Dar nu te obligă nimeni să te bagi la casă, nu? Dacă vrei să dormi mai liniştit. Asta în cazul celor cu salarii mai mici. O altă diferenţă fiind dată de statutul chiriaşul. Aici nu-şi cumpără nimeni case cu gândul că moare şi n-a plantat un copac, ci şi din alte motive. Sunt oameni care trăiesc cu chirie toată viaţa. Acesta este un simplu mod de a privi lucrurile. Nimănui nu-i pasă. Deci, diferenţa e că dacă ai un job bunişor şi alegi să stai cu chirie, nu-ţi dai toţi banii pe chirie, ci doar o mică parte din ei. În România îi dai pe toţi, iar restul (?) pe mâncare. Nu e cazul tuturor, repet. Pe de altă parte, şi job-ul bunişor, într-adevăr, nu-i uşor de găsit. Nu din prima. Se poate şi din prima, se poate orice, dar, în general, cam acesta este mersul.

Acum, viaţa nu se reduce numai la bani. Mai conteaza si altele. Unii zic că nu, eu zic că da. Altele pe care în Canada le-am gasit. Pe altele nu, că le are numai România. Canada este o ţară cu oameni extrem de leşinaţi, n sensul plăcut al cuvântului, printre care mie îmi face o plăcere deosebită să trăiesc. Iar stilul lor de a vorbi de la egal la egal, deşi numai egal nu e, e amăgitor de bun. Instituţiile funcţionează şi totul e în ordine. În normal. Totul este previzibil cu toate că trăieşti mereu într-o perpetuă stare de incertitudine. Cum s-ar zice, treci prin anotimpuri fără prea prea multe evenimente. Oamenii se respectă, cuvântul acesta aici înca are un sens. Dacă munceşti şi-ţi vezi de treaba ta şi numai a ta, totul e în regulă.

Sunt şi alte ţări pe lume, unele mai bune, altele mai rele - decât - că în valori absolute e greu să-ţi organizezi viaţa. Eu le vorbesc canadienilor foarte frumos de România, dar niciunul nu vrea sa emigreze. :). Bine, unii cred ca ţară mai frumoasă ca a lor nu există. Ei se iubesc prea mult, noi ne urâm prea tare.

Continuarea pe Expat în Canada...