Tehnica de masaj

Aplică ulei în palme şi întinde-l pe spatele iubitului tău. Mişcările pe care le faci iniţial trebuie să fie delicate, precum o mângâiere, apoi treptat pot creşte în intensitate şi presiune. Începe cu umerii, coborând uşor şi masând principalele grupe musculare ale spatelui. Evită zona coastelor, care este de obicei sensibilă şi rişti să-l gâdili. Continuă masajul în zona lombară, aceasta fiind o zonă erogenă mai puţin cunoscută, apoi către fese şi picioare. Nu uita că acest masaj este unul erotic, nu terapeutic, prin urmare ai grijă ca mişcările tale să fie sexy, prelungi şi senzuale, nu efectuate mecanic.


După ce ai masat spatele, roagă-l pe iubitul tău să se întoarcă cu faţa în sus. Masează-i tâmplele, apoi coboară treptat spre umeri şi piept. Atinge-l cu mâinile şi cu sânii, sărută-l pe tot corpul. Pentru a transforma totul într-un joc mult mai palpitant, puteţi stabili regula că nu are voie să te atingă până nu îi permiţi tu.

Ultima etapă este masarea zonei pubiene. Iubitul tău este deja foarte excitat până ajungi la acest nivel, motiv pentru care atingerile tale ar trebui să se axeze asupra scrotului şi mai puţin direct asupra penisului. Este momentul în care masajul erotic se poate transforma într-o partidă pasională de amor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro