Preia iniţiativa
Poziţiile în care tu deţii controlul, cum este cea în care stai deasupra, îţi permit să încetineşti ritmul şi alegi intensitatea pe care ţi-o doreşti, astfel încât să previi ejacularea rapidă. Cu cât mişcările sunt mai rapide şi mai intense cu atât iubitul tău va ejacula mai repede, iar dacă mişcarea este prea lentă există riscul să-şi piardă erecţia, deci va trebui să alegi un ritm potrivit.
De cel puţin două ori
Se spune că bărbaţii vor sex, iar femeile vor sex de claitate. Două partide de amor la un interval de câteva ore ar putea fi o soluţie care să vă satisfacă pe amândoi: el va avea parte de mai mult sex, ceea ce cu siguranţă îl va încânta, iar tu te vei bucura de o partidă de sex mai lungă a doua oară, ceea ce te va ajuta să obţii orgasmul. Pentru că durează ca rezervele de lichid seminal să se refacă după o primă ejaculare, a două sesiune de amor va fi ceva mai lungă.
Soluţii speciale
Prezervativele sau gelurile special concepute pentru a preveni ejacularea rapidă conţin unele substanţe care amorţesc într-o mică măsură terminaţiile nervoase de la nivelul penisului. În acest fel senzaţiile sunt uşor diminuate iar partida de amor durează mai mult.