Ţinutele
Îţi place la nebunie să porţi pantaloni foarte strâmţi, fuste scurte şi decolteuri adânci? Chiar dacă tu consideri că este stilul care te reprezintă şi te simţi excelent purtând astfel de haine, mesajul trimis este unul foarte simplu: eşti disponibilă din punct de vedere sexual. Prin urmare, nu ar trebui să te mire dacă bărbaţii din jurul tău îţi fac avansuri sau flirtează cu tine mai mult decât cu celelalte femei din jurul tău.
Stai prea aproape
În cadrul interacţiunii obişnuite dintre două persoane, distanţa minimă este de obicei cât lungimea unui braţ. Atunci când te apropii prea mult de un bărbat, se consideră că îi invadezi spaţiul personal, indicând că îţi doreşti mai mult decât o relaţie de amiciţie sau colegialitate. Prin urmare, dacă nu aceasta este intenţia ta şi nu vrei să fii greşit înţeleasă, păstrează o distanţă de aproximativ un metru.
Îţi muşti buzele
Un gest deosebit de banal, dar care are capacitatea de a transmite inconştient mesaje cu tentă sexuală. Potrivit specialiştilor, atunci când sunt excitaţi, oamenii au expresii ale feţei comparative cu cele pe care le au când le este foame sau poftă de un aliment. Prin urmare, faptul că îţi lingi sau muşti buzele atunci când vorbeşti cu un bărbat îi poate transmite acestuia faptul că îţi doreşti o relaţie de natură sexuală.