Nu îmbătrâneşte
Este cunoscut faptul că femeile pot avea orgasme multiple, fără a fi necesară o perioadă de repaos între două orgasme, aşa cum este în cazul bărbaţilor. Iar în ciuda acestui lucru, clitorisul nu îmbătrâneşte. Odată ajuns la maturitate, acesta îşi păstrează funcţia intactă pe durata întregii vieţi. Iar asta înseamnă că vei avea aceeaşi capacitate de a obţine orgasme şi la 90 de ani, aşa cum o aveai şi în adolescenţă.
Are 8000 de terminaţii nervoase
Sensibilitatea la atingere a clitorisului este deja foarte bine cunoscută. Dar ştiai că are aproape 8000 de terminaţii nevoase? Asta înseamnă de două ori mai multe decât glandul penian în cazul bărbaţilor, şi mai multe decât ai în vârful degetelor, în buze sau limbă.
Este stimulat prin exerciţii fizice
Preludiul este foarte important pentru un orgasm satisfăcător, dar cu siguranţă vei fi surprinsă să afli că cel mai eficient preludiu este o plimbare. 20 de minute de exerciţii moderate cresc stimularea genitală în cazul femeilor cu până la 168%, iar efectele persistă timp de câteva ore. Prin urmare, o plimbare în parc împreună cu iubitul tău ar putea fi calea cea mai simplă către orgasme fabuloase. Cu cât faci mai multe exerciţii, cu atât clitorisul tău te va ajuta să obţii orgasme mai intense.