„Operaţia de labioplastie durează în jur de 30 de minute. În funcţie de caz, se realizează o incizie la limita dintre pielea labiilor şi mucoasa şi se excizează o cantitate variabilă de piele, ţinându-se cont de simetria locală şi de reconstrucţia labiilor mici. Intervenţia se realizează cu radioplasma Ellman, în anestezie locală, iar vindecarea este foarte rapidă, pacienta putându-şi relua activităţile obişnuite imediat după operaţie”, explica Dr. Calin Doboş.
Care sunt riscurile?
Ca în cazul oricărui tip de operaţie chirurgicală, şi în după efectuarea unei labioplastii pot apărea complicaţii postoperatorii. Din fericire sunt minore şi uşor de rezolvat. Printre cele mai frecvente se află mici sângerări ale plăgii sau deschiderea suturilor. Infecţiile sunt rare, dar pot fi tratare cu antibiotice şi drenaje ce vor prelungi durata vindecării. Este recomandată mişcarea când mai curând posibil după efectuarea operaţiei, pentru a minimiza riscul apariţiei trombozelor. Cicatricea pe care o lasa o astfel de operaţie este foarte discretă, fiind mascata în pliurile locale.
Cât durează recuperarea?
După intervenţie, zona va fi probabil umflată şi cu zone puţin vinete, iar durerile sau disconfortul apărut pot fi diminuate cu ajutorul calmantelor. Foarte importantă este igiena locală, deoarece zona nu poate fi pansata. Firele de sutură sunt resorbabile. În tot acest timp se recomandă duşuri cu apă călduţă şi săpun neutru. Este recomandată utilizarea lenjeriei intime tip pantalon, sunt de evitat exerciţiile fizice solicitante, iar aproximativ o lună zonă trebuie protejată pentru a-i oferi timp de vindecare.
Operaţia de labioplastie costa aproximativ 400-600 de euro, iar rezultatele sale sunt definitive şi spectaculoase. Pentru mai multe detalii despre labioplastie şi alte intervenţii chirurgicale, accesaţi site-ul www.drdoboscalin.ro
sa puneti "P" la inceputul articolului - "P" de la Publicitate, of course. Dragi femei, nu mai ascultati bazaconile vandute de revistele "feministe", sunteti frumoase asa cum v-a lasat natura, si mari, si mici, si crete, si plate. Daca barbatul va iubeste, o sa va iubeasca cu totul, neconditionat (si barbatii sunt mult mai putin atenti la detalii decat ati crede). Daca barbatul nu va iubeste, de ce v-ati baga sub cutit ca sa-l impresionati?