O cutie dreptunghiulară din metal cu căptuşeală de piele şi un braţ ca un şarpe ce atârnă de-a lungul ei. Un dispozitiv de forma unui uscător de păr, cu o bilă de cauciuc ataşată la capăt, care toarce când e băgat în priză. Un altul, de aceeaşi formă, dar mai mare şi mai plat, din oţel inoxidabil, care vibrează şi împrăştie şocuri electrice blânde.
O cutie dreptunghiulară din metal cu căptuşeală de piele şi un braţ ca un şarpe ce atârnă de-a lungul ei. Un dispozitiv de forma unui uscător de păr, cu o bilă de cauciuc ataşată la capăt, care toarce când e băgat în priză. Un altul, de aceeaşi formă, dar mai mare şi mai plat, din oţel inoxidabil, care vibrează şi împrăştie şocuri electrice blânde.
Acestea sunt o parte din „dispozitivele de relaxare musculo-scheletică” pe care revista Wired le-a găsit în 1999 într-un muzeu din Minneapolis dedicat electricităţii. Mai colocvial, e vorba de vibratoarele medicale cu care doctorii erei victoriene îşi masturbau pacientele pentru a le stimula sănătatea. De ce?
Despre femeile care sufereau de migrene, ameţeală, nervozitate, iritabilitate, instabilitate emoţională, respiraţie limitată, melancolie, agresivitate, depresie, apăsare abdominală, dureri musculare, paralizie sau insomnie se credea că au probleme cu sistemul reproducător. Medicii din era victoriană (1827-1901) şi cei de dinaintea lor puneau astfel de simptome pe seama isteriei feminine, ghidaţi de mitul uterului rătăcitor formulat de grecii antici. În limba greacă, cuvântul „isterie” desemna uterul, iar simptomele asociate afecţiunii care a ajuns să poarte acelaşi nume au fost puse de filosofii antici în cârca organului feminin. Acesta era considerat un soi de animal
Această ipoteză este descrisă simplu şi concis de către Platon: „Uterul (…), atunci când rămâne nefolosit prea multă vreme după pubertate, devine extrem de neliniştit, rătăcind prin corp şi împiedicând respiraţia” (Neil Micklem, The Nature of Hysteria, 1996). Mai pe larg, anticii credeau că sufocarea şi nebunia prindeau viaţă în rândul femeilor ale căror utere erau prea uşoare sau uscate din cauza lipsei raporturilor sexuale. Organul genital feminin o lua razna şi presa inima, plămânii sau diafragma, simptomele fiind generate în partea corpului în care se oprea. Pentru a-l ţine în frâu, medicii antici Galen şi Avicenna propuneau masarea organelor genitale ale femeii cu un deget înăuntru până la atingerea „paroxismului isteric”. Masajul genital până la orgasm apare în lucrarile lui Hipocrate, ale lui Celsus în secolul I î.Hr., ale lui Aretaeus, Soranus şi Galen în secolul II î.Hr. şi se extinde chiar şi în secolul al XIX-lea.