Ce să faci ca să ai chef de sex. Cum să-ţi creşti apetitul sexual

Sex / 02.08.2014

Odată cu trecerea anilor, pasiunea este tot mai greu de păstrat în viaţa de cuplu, iar libidoul partenerilor se confruntă cu suişuri şi coborâşuri. Vârsta, stresul, bolile, anumite medicamente sunt doar câţiva dintre factorii care pot afecta pofta de sex. Ce este de făcut? În primul rând trebuie să identifici cauzele care produc scăderea libidoului şi să le elimini din viaţa ta pe cât posibil. De asemenea, comunicarea cu partenerul este foarte importantă. Şi nu în ultimul rând, există metode de creştere a apetitului sexual.


Fii activă!
Exercitiile fizice te ajută să te menţă în formă şi să fii sănătoasă, dar şi să-ţi recapeţi cheful de sex. Activitatea fizică îţi îmbunătăţeşte starea de spirit, crește încrederea de sine şi intensifică circulația către organele sexuale.

Dacă stresul este cauza principală care a dus la diminuarea libidoului, este timpul să încerci şi activităţi relaxante precum yoga, pilates, meditaţie sau plimbări în natură.

Scapă de kilogramele în plus!
Ai luat în greutate şi asta te face să te simţi ruşinată cu propriul trup? În acest caz trebuie să pui în aplicare un program de slăbit. Când te vei simţi bine în pielea ta, îţi vei recăpăta şi pofta de sex.


Schimbă dieta!
Un nivel scăzul de energie înseamnă şi un nivel scăzut al libidoului. Dacă te simţi obosită pe perioada zilei, este timpul să faci câteva schimbări în dietă. Axează-te pe proteine slabe, fructe şi legume din plin. De asemenea, grăsimile bune sunt importante atunci când vine vorba de sex. Le poţi găsi în cantităţi importante în nuci, peşte, uleiul de măsline şi cocos, avocado.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro