Topul destinațiilor preferate de Valentine's Day și atracțiile lor "ascunse"

Relatii / 14.02.2016

Paris, Roma, Amsterdam, Lisabona și Taormina se numără printre locurile cele mai dorite de cuplurile de îndrăgostiţi.

Agenţia de turism, Paravion, ne prezintă atracțiile lor ”ascunse”, dar și sfaturi pentru cei care vor să se bucure de o vacanță în doi la superlativ.

Grădinile din Paris, refugiu pentru romantici

Capitala dragostei și a luminii are nenumărate atracții pentru îndrăgostiți. Printre acestea se numără și Musee de la Vie Romantique. Amplasat la poalele colinei Montmartre, Muzeul Vieții Romantice se află într-o clădire din secolul al XIX-lea și adăpostește exponate care evocă viața lui George Sand, portrete, piese de mobilier, bijuterii din secolele XVIII și XIX, picturi semnate de Ary Scheffer și opere ale contemporanilor săi.


Romanticii incurabili își pot face declarații de dragoste în toate limbile pământului în parcul Jehan Rictus, situat lângă piața Abbesses din cartierul parizian Montmartre. Aici se află zidul “Le mur des je t’aime”, creat de artistul Frédéric Baron. Monumentul de 40 de metri pătrați include 612 plăcuțe emailate de lavă, cu traducerea declarației ”Te iubesc!” în peste 300 de limbi.Plimbări nesfârșite pe malul fluviului Tejo, în Lisabona

Și Lisabona este o destinație ofertantă pentru cupluri, de la plimbările prin parcurile înșirate de-a lungul fluviului Tejo, până la arhitectura spectaculoasă.


Turiștii care vor să se bucure de o plimbare romantică pot merge în grădina botanică a Palatului Ajuda, unde se află numeroase fântâni arteziene în stil baroc, iar la intrarea principală pot descoperi 23 de statui din marmură, fiecare dintre ele reprezentând un atribut anume, precum generozitatea și gratitudinea. Și grădinile Palatului Belém sunt un alt loc ideal pentru o plimbare romantică.

Seara se poate încheia cu o vizită la Castelul Sao Jorge, construit pe cea mai înaltă colină din capitala Portugaliei. La apus, locul dezvăluie o priveliște splendidă asupra întregului oraș.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro