Te poți îmbolnăvi din cauza unei dezamăgiri în dragoste?
Dragoste & Sex · Relatii / 07.10.2017

Dragostea doare, dar o despărțire poate aduce agonie, dincolo de durerea emoțională. Dacă ai suferit vreodată din cauza unei dezamăgiri în dragoste, află că acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra sistemului imunitar.

Știai că te poți îmbolnăvi din cauza unei dezamăgiri în dragoste?


Despărțirea de un partener face oamenii să se simtă singuri și supărați, chiar dacă este vorba de ceva ce și-au dorit. Timpul vindecă rănile și oamenii își revin, dar timpul pentru recuperare este legat de cât de mult continuă să se gândească oamenii la fostul partener.

Într-o cercetare de la Institutul de Cercetare pentru Medicină Comportamentală de la Universitatea de Stat din Ohio, s-a descoperit că această precupare pentru o iubire pierdută poate lua forma furiei, dar gândurile sunt legate de sentimente de singurătate, depresie și de o funcție slăbită a sistemului imunitar.

Hormonii de stres reprezintă un posibil vinovat. Celulele sistemului imunitar conțin receptori care reacționează la mai mulți hormoni diferiți, inclusiv unii legați de stres, depresie și alte răspunsuri emoționale induse de despărțire. Dacă sentimentele de la o despărțire mențin nivelul hormonilor de stres ridicat, pot apărea inflamații în corp, schimbări ale microbiomei intestinale, care ar putea scădea și apărarea corpului împotriva agenților patogeni care cauzează apariția bolilor. Aceste schimbări pot, de asemenea, să crească sentimentele de durere asociate cu afecțiunile existente, cum ar fi artrita.

Problema cheie este stresul psihologic. Cu cât durerea este mai mare după o despărțire și cu cât persistă mai mult acest sentiment, cu atât mai mare este impactul pe care îl poate avea sistemul imunitar. Cercetările indică faptul că după luni sau ani în care ai fost într-o relație, tu și partenerul tău deveniți legați chiar și biologic. Creierul și corpul tău se obișnuiesc cu partenerul tău atât de tare, încât atunci când acesta nu mai este prezent în viața ta, somnul, apetitul și chiar și reglarea temperaturii ajung să aibă de suferit.

Pe de altă parte, persoanele care se simt ușurate sau fericite după încheierea unei relații nu prezintă efecte negative în ceea ce privește funcția imunitară.

Pentru a te proteja de toate aceste răni care provin de la dezamăgiri în dragoste, încearcă să intri în situații sociale care te conectează cu prietenii apropiați sau cu familia. Oamenii care petrec mai mult timp cu alții, socializează mai mult și au conversații mai substanțiale cu cei dragi sunt mai puțin susceptibil de a suferi un atac imunitar.  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro