Cu cât ştie mai bine să povestească, cu atât un bărbat este mai atrăgător pentru femei, susţin cercetătorii
"Am fost surprinşi de cât de consistent şi specific a fost efectul. Ne-am gândit iniţial că ar putea exista o diferenţă între reprezentanţii de gen diferit, fiindcă există o lungă istorie de cercetare care arată existenţa diferenţelor de gen în ceea ce priveşte atractivitatea. Dar ne-am gândit că a fost la fel de probabil să poată fi atrăgătoare pentru ambele sexe capacitatea de povestitor. Dar modelul "numai pentru bărbaţi şi numai pentru relaţii pe termen lung" ne-a dat peste cap aşteptările", a declarat Melanie Green, co-autorul studiului şi profesor la Universitatea Buffalo, Departamentul de Comunicare.
Dincolo de partea scrisă a experimentului, cercetătorii au rugat, de asemenea, subiecţii să-şi citească propria istorie în faţa mai multor membri de sex opus. Indiferent de calitatea istoriei scrise, atractivitatea individului a depins mai mult de cum a fost prezentată istoria, oral sau în formă scrisă, notează agenţia citată.
În ce priveşte femeile, Green a sugerat că abilitatea de a povesti este o caracteristică apreciată în rândul femeilor, dar care nu o ajută prea mult în competiţia amoroasă.
"Potrivit datelor noastre, bărbaţii pur şi simplu nu par să fie interesaţi dacă femeile sunt povestitori buni sau nu", a scris Melanie Green.
"Desigur, există dovezi care sugerează că abilităţile de comunicare sunt importante, în general, pentru persoanele de ambele sexe, dar acest lucru nu pare să aibă o mai importanţă în ”stabilirea” nivelului de atractivitate a femeilor în rândul bărbaţilor", a adăugat Green.
Foto: Depositphotos