Relatiile de lunga durata = Relatii fericite?
Cand timpul nu este cel mai important...
Fericirea este o chestiune relativa, este lucru stiut, pentru ca fiecare dintre noi o defineste in mod diferit. Mai ales cand vine vorba despre o relatie, stereotipia neavand ce cauta aici. Stiu, insa, ca intr-un cuplu, dupa un timp intervine ceea ce majoritatea numesc "obisnuinta". Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud acest cuvant, atunci cand vine vorba despre o relatie de dragoste, ma revolt. Ma stiu o visatoare, idealista sau infantila (nu am reusit sa gasesc termenul potrivit), dar refuz sa cred ca intr-o relatie, in care dragostea primeaza, isi face loc obisnuinta. De ce? Pentru ca asociez obisnuinta cu rutina, care este "moartea pasiunii" intr-un cuplu. Exista, intr-adevar, aceleasi comportamente, replici, chestiuni care tin de intimitate, pe care adori sa le auzi sau sa le vezi in fiecare zi la iubitul tau, fie si dupa 10 ani de convietuire, dar conteaza foarte mult cum sunt facute sau spuse.
M-am saturat sa aud despre relatii lungi "sustinute" doar de copii, de obisnuinta celor X ani petrecuri impreuna, de frica de singuratate, de frica de a o lua de capat, de a fi fericit, in definitiv. M-am saturat sa vad oameni care mimeaza fericirea dupa X ani de relatii, cand de fapt, daca vorbesti cu ei afli ca au sufletul o epava. Cred ca multe dintre voi au invatat ca timpul petrecut intr-o relatie nu este cel mai important element, pentru ca intensitatea sentimentelor este net mai importanta decat orice altceva.
Ok, esti casatorita de 10 ani, ai un copil, poate doi, nu esti deloc fericita in relatia cu sotul tau, dar preferi ca micutii tai "sa nu creasca fara tata"... Si daca divortezi, incerci sa iti cauti fericirea, sa te simti bine cu tine insati inseamna ca ai tai copii nu vor mai avea tata? Este oare mai bine pentru ei sa te vada mimand fercirea, veselia si poate mai tarziu sa te ia drept exemplu? Nu cred ca o viata chinuita isi are rostul, oricat de multi ani ati petrecut impreuna... Dupa un timp, relativ si acesta (dupa cum spunea Albert Einstein), in unele cupluri se ajunge in situatii in care nu mai ramane decat zambetul fals din fiecare zi, partide mimate de sex, viata searbada, senzatia tot mai certa ca te trezesti langa un strain in fiecare dimineata (asta daca mai dormiti impreuna), sacrificii inutile in speranta ca o farama de dragoste va reaparea... ca o gura de oxigen...
M-am saturat sa aud despre relatii lungi "sustinute" doar de copii, de obisnuinta celor X ani petrecuri impreuna, de frica de singuratate, de frica de a o lua de capat, de a fi fericit, in definitiv. M-am saturat sa vad oameni care mimeaza fericirea dupa X ani de relatii, cand de fapt, daca vorbesti cu ei afli ca au sufletul o epava. Cred ca multe dintre voi au invatat ca timpul petrecut intr-o relatie nu este cel mai important element, pentru ca intensitatea sentimentelor este net mai importanta decat orice altceva.
Sacrificii inutile? Nu, multumesc!
Ok, esti casatorita de 10 ani, ai un copil, poate doi, nu esti deloc fericita in relatia cu sotul tau, dar preferi ca micutii tai "sa nu creasca fara tata"... Si daca divortezi, incerci sa iti cauti fericirea, sa te simti bine cu tine insati inseamna ca ai tai copii nu vor mai avea tata? Este oare mai bine pentru ei sa te vada mimand fercirea, veselia si poate mai tarziu sa te ia drept exemplu? Nu cred ca o viata chinuita isi are rostul, oricat de multi ani ati petrecut impreuna... Dupa un timp, relativ si acesta (dupa cum spunea Albert Einstein), in unele cupluri se ajunge in situatii in care nu mai ramane decat zambetul fals din fiecare zi, partide mimate de sex, viata searbada, senzatia tot mai certa ca te trezesti langa un strain in fiecare dimineata (asta daca mai dormiti impreuna), sacrificii inutile in speranta ca o farama de dragoste va reaparea... ca o gura de oxigen...
e foarte adevarat ce spui,si eu sint in aceeasi situatie,dar e greu sa incepi de la capat totul,daca nu ai nici un ajutor din partea cuiva e greu.eu accept situatia asa cum e,dar nu sfatuiesc pe nimeni sa faca asa
eu sint casatorita de 13 ani ,relatia nu mai este ca la inceput,nu mai dragoste din partea mea,el zice ca ma iubeste mai mult ca la inceput,poate ca ,din cauza ca i-am zis ca vreau sa divortam,am o relatie extraconjugala cu un barbat mai mare ca mine,nu astept sa se desparta de sotie,dar ma uimeste faptul ca dupa 18 ani de casnicie cu nevasta spune ca inca o iubeste si ca in relatia de cuplu e fericit,si pe plan sexual ar face dragoste aproape in fiecare zi,pe mine zice ca ma iubeste foarte mult,intreb si eu poate imi spune cineva,cum poti iubi 2 femei in acelasi timp,si daca ti-e bine cu sotia,nu ai probleme financiare,nu e lipsa de sex in cuplu,dragoste e,de ce cauta in alta parte,si banuiesc ca nu sint numai eu si cu sotia in viata lui,mai sint si altele.,ptr ca stiu ca tine legatura cu alte iubite .poate sa imi zica cineva?
ai fost vreodata despartita de cineva drag? nu cred,numai atunci poti sa sti cum este de greu.Asa ca nu mai da sfaturi tine pentru tine
se vede de la o posta ca esti foarte frustata,parerea mea este ca tu nu esti in masura sa dai indicatii,se pare ca tu nu ai iubit niciodata.iubesti placerile de moment si te gandesti numai la tine esti mai rau ca anim,alele,nu tii con ca atunci cand intri intr-o relatie intri in numele iubiri
eu sunt cu un baiat de 1 an si 8 luni ,il iubesc din tot sufletul si chiar daca as vrea sa ma despart de el nu pot.nu sunt fericita deloc si nu stiu ce sa fac.ii spun ca nu mai vreu sa fiu cu nel dar tot eu ma intorc la el.simt ca nu mai are rost viata mea fara el .poate ca am devenit obsedata de el sau poate nu pot sa ma despart de el pentru ca m-am obijnuit cu el.certurile vin din unei fete care nu mai avea unde sa stea si s-a mutat cu el si cu bunica lui si mie nu imi convine asta si devin nervoasa.voi ce ziceti?ce sa fac? fete care nu mai avea unde sa steie si sta acum cu el bun
..vb din propia experienta am o relatie de aproape 6 ani de zile si ultimi 3 ani vreau sa zik k relatia e fff schimbata intre noi ,sincer sa spun is foarte confuza pe sentimentele mele nu stiu ce sa fc ...dar se simte k a intervenit"moarte pasiuni"obisnuinta asta nu ma lasa sa fc pasul de a lasa totul in urma si sa o iau de la capat...nu pot vb despre fericire pt k nu m-ai sunt cum eram in primi 3 ani...daca aveti vreun sfat va rog mult ...
te-ai uitat prea mult la telenovele draga mea!!!
Nu sfatuiesc nici o femeie sa se casatoreasca de tanara sau sa faca copii , de abea pe la 30 de ani realizezi cum ti-ai dori sa fie barbatul de langa tine si ce iti doresti cu adevarat de la viata. Sunt total de acord cu relatiile de lunga durata ce femie si-ar dori sa isi schimbe partenerii odata la cateva lunii doar ptr ca a disparut aceea "scanteie"? Problema este ca multi asociaza gresit cuvantul rutina = neintelegere , irosirea vietii etc . dar rutina se rezuma doar la obisnuita nimic mai mult . Atunci cand apar certuri si neintelegeri acolo nu mai poate fi vorba de rutina si doar pentru ca te-ai obisnuit sa traiesti asa zi de zi, acele probleme nu sunt cauzate de rutina insa pot deveni o rutina daca nu faci nimic in privinta lucrurilor care te deranjeaza si te fac nefericita. Cred ca rutina (obisnuinta) apare in fiecare relatie si nu poate sa dauneze unei relatii daca sentimentele nu sunt aceleasi in fiecare zi! doar ptr ca faci aceleas lucruri zi de zi si mergi la servici sau acasa asta nu inseamna ca sentimentele raman identice in fiecare zi , tocmai asta nu inteleg multi atunci cand dispare pasinea de ce trebuie sa faci schimbari pe plan sentimental si nu schimbari de "decor" daca servesti cina in alt restaurant sau iti programezi in alt loc vacanta asta nu inseamna ca iti rezolvi si problemele in cuplu si nu schimba nimic pe plan sentimental, o sa te simti la fel oriunde ai merge cu acea persoana indiferent de ce schimbari ai face.Ceea ce numesc cu adevarat rutina vine din interior si nu din obisnuita lucrurilor pe care le facem zi de zi si mai intai trebuie schimbat ceva pe plan sentimental ca sa ajungi sa iti doresti pasiunea!
Parerea mea e ce articolul este foarte bun, totul este foarte adevarat si eu niciodata nu m-as minti pe mine, nu mi-as crea o lume perfecta in care sa traiesc daca de fapt lumea reala in care eu traiesc e atat de imperfecta si perechea mea care ar trebui sa ma faca fericita ma face sa ajung intr-o stare de tristete pentru ca sentimentele s-au pierdut pe drum. Nu m-as sacrifica nici macar pentru copii mei pentru ca asta ar inseamna sa-mi bat joc de ei, de viitorul lor, educandu-i cum eu nu am fost educata
Cand ai un copil nu poti sa arunci totul la gunoi, copilul e pe primul plan. Daca e vb de o casnicie cu certuri mari si violente atunci si doar atunci , este mai bine pt copil, ca parintii sa se separe. Insa daca casnicia e doar monotona, fara pasiune si afectiune intre cei doi parteneri, iar in rest e bine... cum sa sacrifici copilaria prorpiului tau copil, pt a fi tu fericit(a). NU se face asa......poti sa gasesti momente de placere in escapade...asta e...nu le poti avea pe toate. In viata unei mame copilul e pe primul loc, ea cauta sa se simta femeie in afara casei pt cateva clipe, de dragul copilului. Sunt multe astfel de cazuri....si pt cine a scris mai devreme " daca stiai ca nu ai sa fii fericita, nu faci un copil" parca asa era, nu e asa, cum poti ghici inainte ca iubirea mareee se va duce si va ramane doar un fel de "parteneriat", nu poti. Si de aceea intalnim la tot pasul astfel de cazuri.
Citind articolul, ma tot gindeam la relatia mea sufocanta care dureaza deja 13 ani. Ce vad cind gasesc curaj sa privesc inapoi? nimic... SI IMI RAMINE ACEL GUST AMAR CA AM IROSIT VIATA, sperind ca cel de linga mine sa isi dea seama ca l-am iubit.In concluzie as vrea sa spun ca nu merita efortul si sacrificiul, DACA NU E 100 LA 100 RECIPROC.
nu inteleg nimic...tot ce pot sa zic e ca relatile intre oameni sant foarte complicate...
habar nu ai ce vorbesti
daca sti ca nu o sa fi fericita nu face copii .... ca atunci cand o sa iti dai seama ca nu esti fericita si o sa vrei sa o iei de la capat sa nu te gandesti la copi si daca ai copii sacrificate ptr ei macar pana cand implinesc si ei cei 16-17 ani ca sa inteleaga nu ii face sa sufere.... si o spun din ezperiienta,... iubitul meu a avut o iubita au facut un copiil dupa ani ma intalnit pe mn viatzalui era un cosmar langa femeia aceea dar era copilu, tinea la el si totusi sa despartit... au trecut 2 ani si exa lui nu il lasa sa isi vada copilu acum a ajuns sa planga de dorul lui ... noi femeile cand uram un barbat ne razbunam fara sa vrem pe copii, nu ne dam seama ca asa cum are placerea sa ne vada pe noi ca mame are nevoie sa il vada si pe el ca tata mai ales daca e baiat si luam decizi pripite si gresite... credem ca e cel mai bn asa si peste ani copilu creste si daca noi cand era mic lam mintit crezand ca asa e cel mai bn si am vb rau despre tatal lui cand creste afla adevarul si ajunge sa ne urasca sa ne dipretuiasca ptr ca nu am gandit de 10 ori inainte sa luam o decizie... si majoriatea mamelor zicem " am crezut ca e cel mai bn te-am mintit ca sa te protejez" si abia atunci ne dam seama ca am gresit si ca nu am facut bn dar deja o sa fie prea tarziu... asa ca ganditi de 15 ori inainte de a face un copil ... si daca lai facut gandestete la copil nu la tine ca pentru casa iti fi tie bn acum sufera copilu si mai tarziu tu....
Draga Diana,eu cred ca tu esti frustrata,nu iti cunosc povestea,dar autoarea articolului are mare dreptate asa se intampla intr-un cuplu dupa ani de zile de casnicie unde de fapt nu exista iubire...si foarte multe femei nu accepta adevarul pt ca e greu sa accepti adevarul. Femeile aleg todeauna calea cea mai usoara in mintea lor,dar daca ar incerca sa aleaga calea cea mai grea adica" despartirea" si-ar da seama de fapt ca asta ar fi calea cea mai usoara....Eu mai cred ca o femeie trebuie sa se gandeasca la ea insasi pt ca nimeni nu o v-a face in locul ei...sa se gandeasca ce ar putea sa o faca fericita si sa incerce sa fie fericita,pt ca daca ea e fericita toata lumea in jurul eu v-a fi fericita...
Parerea mea este ca esti putin frustrata. Unele lucruri spuse aici sunt adevarate dar ar fi frumos sa fii putin mai asertiva.