Se va folosi de tine
Pentru că se iubesc pe ei înşişi foarte mult, narcisiştii nu prea mai lasă loc în sufletul lor şi pentru alte persoane. Un astfel de bărbat se foloseşte de sentimentele celor din jur, în special ale femeilor care sunt îndrăgostite de el, pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Dacă ai senzaţia că partenerul tău îţi cere să faci foarte multe sacrificii, dar în schimb el nu este dipus să facă nicio concesie, este posibil să ai de-a face cu un narcisist.
Te va părăsi
Sentimentele superficiale ale narcisiştilor nu sunt deloc compatibile cu relaţiile de lungă durată. Un bărbat narcisist, chiar dacă este de părere că s-a îndrăgostit, va dispărea rapid din peisaj la primele dificultăţi în relaţie. Pentru că viaţa vă va aduce inevitabil în situaţii în care veţi fi nevoiţi să depuneţi efort împreună pentru a depăşi obstacolele, bărbatul narscisist nu va fi dispus să facă asta. Îi este dificil să rezolve probleme care nu îl privesc exclusiv pe el, care nu sunt numai despre el şi cel mai probabil te va părăsi exact când ai mai multă nevoie de ajutor.
Nu este un părinte bun
Venirea pe lume a unui copil este un motiv imens de bucurie pentru cei mai mulţi oameni. Chiar dacă se vor arăta foarte încântaţi de faptul că sunt părinţi, narcisiştii fac faţă cu greu schimbărilor care apar odată cu acest eveniment major din viaţa lor. Un bărbat narcisist va fi foarte gelos pe faptul că acorzi mai multă atenţie copilului decât lui. Fie îşi va schimba complet comportamentul faţă de tine, fie pur şi simplu va pleca, provocându-ţi foarte multă suferinţă. Nu te aştepta ca un narcisist să fie un părinte bun.