Poveste adevărată: "Soțul meu vrea să se căsătorească religios cu logodnica lui moartă"

Probabil că vina îl va urmări toată viața, dar după zece ani de doliu și o încercare de sinucidere el a reușit să ajungă pe linia de plutire. Într-o stare oarecum echilibrată l-am cunoscut eu și asta a părut că ne face bine amândurora. Nici eu nu avusesem experiențe fericite înaintea lui, dar nici pe departe atât de dramatice ca a lui.

Am reușit să ne vindecăm împreună în timp și acum avem doi ani de când suntem căsătoriți. Nici nu știu dacă ne iubim pătimaș sau dacă suntem pentru celălalt dragostea vieții. Nici nu știu dacă există așa ceva sau suntem doar niște victime ale industriei de filme și literatură. Cert e că avem o căsnicie care merge și ne simțim bine împreună. Nu-mi mai imaginez cum ar fi viața fără el.

În tot timpul ăsta el a păstrat legătura cu familia logodnicei lui. În special cu mama ei -  altfel o femeie de bun simț, care a înțeles faptul că viața merge mai departe, chiar dacă poate o fi durut-o când el s-a căsătorit cu mine – care a devenit ușor habotnică de când și-a pierdut unicul copil. Probabil pentru că trebuia să fie și mai tragică povestea, trebuie spus că oamenii se chinuiseră mult s-o aibă pe fiica lor, și ea a venit când ei erau destul de în vârstă. Acum mama ei este trecută de 70 de ani.

În urmă cu un an ea l-a contactat pe soțul meu și i-a spus că trebuie să facă ceva ca să reușească să trimită sufletul moartei dincolo, pentru că el sufletul, încă bântuie, după atâția ani, prin preajma celor pe care i-a iubit. Că ea ar fi murit neîmpăcată că nu s-au căsătorit, și că de aia nu poate trece dincolo. I-ar fi spus ei, mamei, chestia asta un preot la care s-a dus ca să-l întrebe de ce tot o visează pe fiie-sa noapte de noapte.