Suntem căsătoriți de doi ani și consider că ne potrivim de minune. El este mai mare cu zece ani decât mine și a mai fost căsătorit, dar s-au despărțit în mod amiabil, din cauză că pur și simplu sentimentele lor se terminaseră, iar carierele lor deveniseră mai importante decât viața de familie.

Soțul meu are un job într-o multinațională, care îl face să călătorească mult, dar eu, spre deosebire de fosta soție, am o carieră ceva mai flexibilă, ceea ce îmi permite să mă dedic și vieții de familie.

Îmi place să fiu măritată, este pe undeva visul meu de mică, dar recent s-a petrecut un lucru care m-a pus pe gânduri cu privire la trăinicia familiei pe care tocmai mi-am întemeiat-o. Soțul meu mi-a spus că ar vrea să-i doneze spermă fostei lui soții, pentru că ea a ajuns la 35 de ani și și-a dat seama că vrea să aibă un copil. Ea nu s-a recăsătorit, după el, dar a constatat abia acum că îi lipsește un copil în viață.

Noi nu am discutat încă subiectul copii în cuplul nostru. Nu sunt sigură că vreau deocamdată un copil, abia am 25 de ani, dar sunt sigură că la un moment dat o să-mi doresc unul. De aceea mi se pare cumva absurd ca el că-i ofere acum fostei soții posibilitatea pe care mie încă nu mi-a oferit-o, și care cred că mi se cuvine. Dacă nu moral, măcar prin lege. Sau invers...

De fapt nici nu știu exact cum să judec această chestiune, pentru că mi se pare incredibil că mi se întâmplă. El spune că nu e nicio scofală, că pot să gândesc că oricum ar fi avut un copil dintr-o căsătorie anterioară, pe care ar fi trebuit să-l accept când m-am măritat cu el. Poate că asta era cu totul altceva, era un copil deja făcut, lucrurile nu puteau fi schimbate. În plus el zice că e ca și când s-ar duce să doneze spermă la o bancă de spermă, de unde ar fi inseminată o anonimă. Pe când așa el îi donează fostei soții, pe care a iubit-o și de ale cărei gene este mulțumit, deci e sigur că se va naște un copil bun din ei doi.

De fapt ce mă deranjează pe mine este faptul că ei ar putea să se apropie din nou după ce ea face acest copil. Pentru că ar fi primul lui copil, iar soțul meu poate că va deveni sensibil la asta. Oricum aș da-o eu sunt cea care pierde în această relație, simt cum îmi fuge printre degete viitorul pe care mi l-am clădit împreună cu un om atunci când ne-am jurat dragoste până la moarte.

Desigur, știu că nu există garanții în viață, că el putea foarte bine să se îndrăgostească de alta, la un moment dat, și tot l-aș fi pierdut. El susține că dimpotrivă, nu pierd nimic, ci câștig un bărbat mulțumit că-i las libertatea de a proceda așa cum îi dictează inima.

Eu chiar nu știu ce să fac în cazul ăsta. Nu știu cum să procedez și nici măcar dacă alegerea ține de mine sau de ei doi. Mă simt complet exclusă din propria familie, de către fosta lui soție de care s-a despărțit mult înainte să ne cunoaștem noi, și care mie mi se pare că acum îl vrea înapoi, pentru că vede că el e fericit. Sau pentru că traversează criza femeii care la 35 de ani nu are un copil și trăiește doar pentru carieră.
Ce mă sfătuiți să fac, cum să procedez?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.