Suntem căsătoriţi de şase ani. Eram o tânără absolventă a unei facultăţi cu profil umanist pe vremea aia şi vedeam în el un guru în profesie şi un bărbat foarte interesant, intelectual vorbind.

Suntem căsătoriţi de şase ani. Eram o tânără absolventă a unei facultăţi cu profil umanist pe vremea aia şi vedeam în el un guru în profesie şi un bărbat foarte interesant, intelectual vorbind.

M-a cucerit din prima clipă atât spiritul lui, cât şi reputaţia lui de cuceritor. Avusese două neveste şi făcuse trei copii cu ele. Copiii erau mari, prima lui fiică are azi aproape aceeaşi vârstă ca şi mine. Dar, cinstit, Dan, soţul meu, nu-şi arată vârsta. Nici atunci când ne-am luat, nici acum. Aşa că lumea – colegele mele mai ales – ne-a invidiat şi când ne-am căsătorit, şi o face şi acum, fără să ştie că de fapt în spatele căsniciei aparent fericite, cu doi copii mici, se ascunde drama mea. Sunt o femeie încă tânără, foarte pasională, care nu mai găseşte nicio satisfacţie sexuală în căsnicie.

A fost, cinstită să fiu, o atracţie puternică din partea amândurora. Pentru mine sexi era creierul lui, pentru el era tinereţea, corpul meu şi probabil noutatea. Am făcut primul copil la nici un an de la căsătorie. Al doilea a venit pe negândite, pentru că practic sexul era demenţial, chiar şi în perioadele de sarcină. Acum un an jumate, aproape doi, s-a întâmplat ceva neaşteptat. Dan a avut o problemă cu aparatul urinar şi a trebuit să facă o mică intervenţie chirurgicală. Minoră chiar. Numai că psihologic, probabil, l-a afectat mai mult decât trebuia. Aşa că de atunci viaţa noastră sexuală practic s-a încheiat.

Medicul spune că nu are absolut nicio disfuncţie erectilă, că blocajul e în capul lui, însă el refuză categoric să vorbească despre asta. Pur şi simplu dă vina pe faptul că e stresat că are probleme la job şi nu mă lasă nici măcar să mă apropii de el. Nu mă atinge, nu mă mângâie, nu mă sărută, practic trăim ca doi colegi de apartament, şi păstrăm aparenţele doar de dragul copiilor.

Dar eu sunt foarte frustrată, nervoasă, iritată de situaţie, şi nu ştiu cum să-l mai iau. Am încercat cu frumosul, dar am bătut şi cu pumnul în masă. Nicio strategie nu a dat rezultate. Dan nu doreşte pur şi simplu să mai facă dragoste cu mine.

Nu înţeleg cum se poate lipsi de o asemenea plăcere. M-am gândit că s-a săturat şi de mine, cum probabil s-a întâmplat şi cu celelalte neveste. Eu nu m-am schimbat prea mult după cele două naşteri. E drept că mi s-au lăţit şoldurile, bazinul, dar mi-am revenit bine şi nu am luat în greutate. Sunt atentă, mă întreţin, am grijă şi de casă, chiar nu ştiu ce ar putea să-mi reproşeze. Oricum, el nu reproşează nimic verbal, pur şi simplu refuză să discute despre impasul ăsta din cuplu. Refuză să mergem la un psiholog... se complace în situaţia asta.

Şi au trecut aproape doi ani de când m-a atins ultima dată, de când am făcut sex, sunt însetată de iubire, de intimitate, de tandreţe. Sunt disperată. Nu ştiu cum să rezolv problema. Nu vreau să-mi distrug familia, dar în acelaşi timp nici nu vreau să mă îngrop în acest cavou de la vârsta asta.