Suntem căsătoriți de cinci ani și el deja s-a săturat de mine. De fapt nu a spus-o cu cuvintele astea, ci mai pe ocolite. Cum că deja în cinci ani am cam încercat tot ce se putea în materie de sex și că și el, ca orice bărbat, simte nevoia de prospături.

Dar nu vrea să mă piardă nici pe mine. De fapt nu vrea să divorțăm, ci doar să fiu de acord ca el să se mai ducă din când în când cu altele. Mi s-a urcat sângele în cap când mi-a spus prima dată.

Vă spun sincer că nu am știut cum să reacționez la o astfel de solicitare. Relația noastră e destul de bună. Ca orice căsnicie, cu suișuri și coborâșuri, comunicăm, ne iubim, ne lipsește un copil, dar până acum n-a fost să fie, așa că trăim ca orice cuplu obișnuit.

El are ceva mai mult timp decât mine, pentru că e profesor, și are un program mai lejer. Așa că uneori înclin să cred că se plictisește, și vine cu tot felul de idei ciudate. Dar asta le-a întrecut pe toate. De când mi-a spus asta am un ghem în stomac care mă roade și nu mă mai lasă să trăiesc. Nu mai pot să mănânc, să dorm, mă tot gândesc că vom ajunge să divorțăm, deși el mă asigură că nu vom ajunge acolo, că mă iubește și vom îmbătrâni împreună.

Așa sunt bărbații, așa mi-a spus și mama, și chiar soacra. Amândouă sunt căsătorite de mai mulți ani decât vârsta noastră, și spun că așa trebuie să închidă femeia ochii în căsnicie. Dar eu nu cred că vreau să închid ochii. Mi se pare degradant. Mai ales că știu. Poate dacă n-aș fi știut ar fi fost altfel, pentru că ce nu știi nu te afectează, dar el întotdeauna a preferat să pună lucrurile pe masă. Și m-a împovărat pe mine cu ceva ce nu pot să decid.

Ce fac acum, îi spun că sunt de acord, și voi sta tot timpul cu gândul că atunci când nu e acasă sau când nu sunt eu acasă, el e cu vreuna? În patul nostru? Sau îi spun că nu sunt de acord și el de fapt o va face pe ascuns? Mi se pare că oricum aș da-o zarurile au fost aruncate. Nu mă mai pot gândi la altceva decât la asta. Nu mai pot avea încredere în el, chiar dacă nu o va face, îl voi bănui la cel mai mic semn. Relația noastră e compromisă.

Partea proastă e că nici eu nu vreau să-l pierd, pentru că evident că-l iubesc, dacă mă consum atâta din cauza asta. Adică nu e vorba de orgoliu aici, ci de viața mea, pe care mi-o închipuiam altfel. Dacă eu pot să-i fiu fidelă, deși nu e ca și când aș fi murit și nu mai admir și alți bărbați, el de ce nu se poate limita la o singură femeie?

Chiar nu știu ce să fac mai departe. De vreo lună de zile de când am avut discuția asta viața mea e un calvar. Iar el așteaptă un răspuns, pentru că mi-a promis că nu va face nimic până când nu sunt eu de acord ...

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.