Poveste adevărată: "Logodnica mea a paralizat înainte de nuntă. Cât să aștept până s-o părăsesc?"
Probabil ce urmează să citiți o să vă facă să credeți că sunt un monstru. Și totuși, înainte de a mă condamna, vă rog să vă puneți în locul meu și să-mi răspundeți sincer – mai ales că Internetul ne garantează anonimatul – dacă nu ați gândi exact ca mine.
Povestea mea de dragoste cu logodnica mea a început în urmă cu un an jumate. A fost dragoste la prima vedere, acel gen de sentiment care mie cel puțin nu mi se mai întâmplase până atunci, deși fusesem căsătorit și am un copil de 5 ani pe care-l cresc singur. Eram perfecți împreună, aveam aceleași preocupări, pasiuni comune, gusturi similare. Probabil prea multe se potriveau ca să fie real. Dar la vremea aia nu ne gândeam la asta. Credeam că nu-mi poate sta nimic în cale.
Și o vreme așa a fost. Toate s-au aliniat, ca planetele: ea găsise un job excelent în orașul meu, după numai șase luni ne-am mutat împreună într-o casă mai mare și am stabilit data nunții. Nu avea rost să așteptăm, eu am 40 de ani, ea are 35. Amândoi știam că ceea ce găsisem era ceva real și că trebuia păstrat cu orice preț.
S-a întâmplat să aibă un accident cerebral vascular în luna de pregătire a cununiei. Nimeni nu știe de fapt de ce. Cert e că s-a întâmplat și că medicii spun că e puțin probabil să se mai recupereze vreodată. Are partea stângă complet paralizată, nu poate vorbi, nu poate merge și nu se poate hrăni. Au trecut deja șase luni de coșmar de atunci, luni în care am încercat să fiu și un soi de soț/infirmier pentru ea, și să continui să fiu tată pentru copilul meu. Dar în fiecare ceas m-am întrebat ce e de făcut pe viitor?
Sunt conștient că a o părăsi acum echivalează cu a-mi lua înapoi promisiunea pe care i-am făcut-o atunci când am cerut-o de nevastă. Chiar dacă nu am ajuns să ne căsătorim nu înseamnă că nu am vorbit serios atunci când am cerut-o. Eram convins că ea este femeia pe care am așteptat-o toată viața. Totuși, privind cum arată viața mea acum îmi dau seama că este o povară pe care n-o pot duce. Nu pot să fiu în continuare și părinte singur, și infirmier și să îmi închei practic viața ca bărbat la 40 de ani. Nu e corect nici pentru mine, nici pentru copilul meu, să-l supun la o astfel de situație.
Și o vreme așa a fost. Toate s-au aliniat, ca planetele: ea găsise un job excelent în orașul meu, după numai șase luni ne-am mutat împreună într-o casă mai mare și am stabilit data nunții. Nu avea rost să așteptăm, eu am 40 de ani, ea are 35. Amândoi știam că ceea ce găsisem era ceva real și că trebuia păstrat cu orice preț.
S-a întâmplat să aibă un accident cerebral vascular în luna de pregătire a cununiei. Nimeni nu știe de fapt de ce. Cert e că s-a întâmplat și că medicii spun că e puțin probabil să se mai recupereze vreodată. Are partea stângă complet paralizată, nu poate vorbi, nu poate merge și nu se poate hrăni. Au trecut deja șase luni de coșmar de atunci, luni în care am încercat să fiu și un soi de soț/infirmier pentru ea, și să continui să fiu tată pentru copilul meu. Dar în fiecare ceas m-am întrebat ce e de făcut pe viitor?
Sunt conștient că a o părăsi acum echivalează cu a-mi lua înapoi promisiunea pe care i-am făcut-o atunci când am cerut-o de nevastă. Chiar dacă nu am ajuns să ne căsătorim nu înseamnă că nu am vorbit serios atunci când am cerut-o. Eram convins că ea este femeia pe care am așteptat-o toată viața. Totuși, privind cum arată viața mea acum îmi dau seama că este o povară pe care n-o pot duce. Nu pot să fiu în continuare și părinte singur, și infirmier și să îmi închei practic viața ca bărbat la 40 de ani. Nu e corect nici pentru mine, nici pentru copilul meu, să-l supun la o astfel de situație.
Citeste in continuare
-
-
Cum îți dai seama că ești într-o relație toxică: 10 semne de care să ții cont
Dragoste & Sex · Relatii
-
-
De ce nu te sună? Unde greșești și cum să schimbi situația
Dragoste & Sex · Relatii
-
De ce este importantă intimitatea emoțională într-o relație
Dragoste & Sex · Relatii
-
4 semne că te mulțumești cu prea puțin într-o relație
Dragoste & Sex · Relatii
-
Semne că părinții tăi au fost toxici
Psihologie · Familia ta
Grup de sprijin si consiliere, in Bucuresti, pentru femei si barbati aflati in relatii disfunctionale, toxice si/sau abuzive, care vor sa afle cum pot iesi din cercul vicios care le afecteaza viata.Inscrieri si detalii la dragoste.dependenta@gmail.com
https://www.youtube.com/watch?v=1BZmuz88KEY
Trista poveste....Nu cred ca te considera nimeni un monstru.Altul dadea bir cu fugitii din start. Iti admir sincer devotamentul,dar esti om si ai un copil de intretinut.E mult pentru un barbat si atat.Ea nu are alta optiune in afara de tine?De ce o ingrijesti tu? Parinti,frati,exista? Dupa cum suna titlul povestii,nu se pune problema sa pleci sau sa ramai,decizia ta e luata deja.Esti inca tanar si ai asteptari de la viata.Un om are nevoie nu doar de afectiune,are si nevoi de ordin fizic,mai ales barbat fiind.Crezi ca ea s-ar simti mai bine sa o inseli?Cat crezi ca vei rezista? Ea de ce nu isi pune problema asa?Oare se simte bine sa iti fie povara?Cred ca eliberarea ta de la ea ar fi trebuit sa vina. Nu esti vinovat daca te retragi.Fiecare stie cat poate indura.Viata v-a lovit cumplit.Dar ai datorii cu adevarat doar fata de copilul tau. Promisiunea i-ai facut-o ei cand viata se situa pe alte coordonate.Te-ai vrut sot si nu infirmiera.Sunt barbati care dupa mariaje de ani buni nu rezista la o astfel de situatie,iar tu nu ai semnat niciun contract,ai facut doar o promisiune omului de ATUNCI.Nu poate nimeni sa te invinuiasaca(asa ca nu o fa nici tu) pentru ca iti doresti langa tine un om valid,la urma urmei.Garantii ca ea isi va reveni nu ai. Dar nici ca nu isi va reveni.Cunosc un caz:ea-superba,ranita grav in accident de masina,devine o leguma,pe deasupra obeza si cu mintile plecate.Sotul a abandonat-o in spital.Si-a revenit miraculos dupa un an.A divortat de el instantaneu.End of story.
"Acest barbat are in primul rand datoria de a-si creste copilul." Acest batbat are datoria de a-si creste copilul si de a-si tine promisiunea facuta, adica aceea de a fi si la bien si la greu alaturi de acea femeie. In momentul in care a cerut-o se sotie a exprimat acest lucru, faptul ca data nuntii s-a intamplat as fie dupa accident e numai o intamplare. A-si creste bine copilul presupune si a-i da increderea in viata, ca daca se intampla ceva rau te poti bizui pe altii (aratand-i prin exemplu ca nu a parasit-o pe femeia pe care o iubea, ca ii plateste infirmiera, dar ca nu o "arunca" la spital/institutie de ingrijire). Cu mama copilului ce s-a intamplat? Daca ati divortat, el are deja teama ca una se promite si alta se face.. Stiti ca poate exista plata....poate cand barbatul asta va fi batran si bolnav, va fi pi povara pentru copilul care va avea datoria sa-si creasca propriul copil, asa ca el poate fi neglijat (sau ingrijit de fatada). Vorbiti cu un duhovnic (eventual de la manastiri)!!!
Daca chiar o iubeai te sacrificai. o sa vina vremea in care o sa te copleseasca amintirie si durerea. cum poti renunta la cineva pe care zici ca iubesti, exact cand are mai mare nevoie de tine? nu fa tu pe infirmierul, plateste o infirmiera si gata.
Ei...viata nu e usoara,ofera surprize.."daca ai fi in locul ei"---pai..creierul fiind afectat,nici nu poate gandi...nu stie ce-i cu ea. Referitor la cazul dinainte,cu copil de 11 ani...e ALTCEVA-sunt ani buni de casnicie care au format si au sudat cuplul,plus ca LEGEA nu permite divortul. In cazul de fata,cu cei doi necasatoriti,doar inflacarati la ideea casatoriei...e greu sa pretinzi devotament.Intrebare: ce fac,unde sunt parintii?-e datoria lor sa o ingrijeasca,daca asa a vrut Dzeu,si nu invers...Fiti realisti,acest barbat are in primul rand datoria de a-si creste copilul !!!!!!
Tu încearcă să te ghicești la ce se gîndește ea în aceste momente... mai ales că nu pote să vorbească.... dragostea adevărată aici se vede, dacă ai lăsa-o înseamnă că a fost o pasiune și nicidecum dragoste. Dragostea adevărată trece prin greutăți și în greutăți crește și mai mult.
Aici nu cred ca este vorba de iubire, chiar tu spui ca viata trece si vrei sa te bucuri de ea. Nu inteleg cum te poti gandi s-o lasi si tu sa te distrezi?! Daca as fi in locul tau, mi-as sacrifica viata pentru persoana iubita, nu as da bir cu fugitii!
Sora mea a patit acelasi lucru cu prietenul ei. Dupa sase ani, el a cazut la piscina si a paralizat complet. Insa sora mea a facut tot ce i-a stat in putinta sa il ajute, a vorbit cu toti medicii pe care ii cunostea( fiind kinetoterapeut) a fost langa el zi si noapte, ca si eu si familia mea de altfel. Insa, dupa un timp, parintii lui nu au mai vrut-o pe ea langa el,asa ca a fost nevoita sa enunte la el.Asta dupa ce el deja isi mai revenise. Isi misca degetele, incepuse si mainile. In prezent nu mai vorbesc. El a continuat recuperarea, a ajuns sa mearga in carje, sa se miste, insa totul datorita ei. Daca o iubesti, nu o poti lasa asa.Vei face tot ce iti sta in putinta sa o ajuti. Rasplata pentru fapta ta va veni cu siguranta la timpul ei. Inca un lucru, rugati-va mult. Si credinta va poate ajuta tare mult! Asta o spun din experienta. Numai bine!
roaga-te sa isi revina si isi va reveni, credinta e tot ce va trebuie :) am sa ma rog pentru voi
este usor sa fii langa un om care nu depinde de tine fizic. taria de caracter se arata doar cand cel de langa tine da de dracu si, in loc sa ii oferi sprijinul tau, alegi sa il parasesti. cred ca ar trb sa fii alaturi de ea in aceste momente, poate ca isi va reveni, macar cat sa manance singura si sa nu depinda de tine. daca insa nevoile tale sexuale nu sunt satisfacute - ca mai degraba cred ca asta e problema ta, e grele sa ti o tragi cu una care e lemn fara voia ei - iti poti lua o amanta, discret si fara mare tam tam. asa ar fi normal. de nevasta ta cine sa aiba grija?! zi si tu acum. o lasi in voia sortii ptr ca esti slab, las si nu ai pic de constiinta.
Tatal meu e paralizat de 5 ani, timp in care mama a fost in fiecare zi langa el, ea avand in momentul accidentului 35 de ani, el 41 si eu 11. Din momentul ala am ramas singura, ei mutandu se la tara deocarece era foarte greu pentru el sa stea intr un apartament.. E greu, nopti nedormite, dar se poate, daca iubesti o persoana sa ramai langa ea .. Mereu i-a fost alaturi, tatal meu fiind un om activ a facut depresie cand a vazut ca nu se poate misca de la gat in jos si iata ca in astia 5 ani a ajuns sa manance singur, sa miste mainile, degetele si putin picioarele. E decizia ta, poate ca multi care ar fi fost in situatia ta sau a mamei mele, ar fi plecat imediat. Fa ceea ce crezi tu ca e bine si ceea ce simti.
Eu consider ca nici decizia de a pleca, cat nici cea de a ramane nu pot fi considerate corecte...cineva tot e ranit, poate chiar amandoi. Vorbesc din experienta proprie, am trecut prin 4 ani de calvar , iubitul meu a ramas langa mine, iar acum ne-am logodit. Pleci sau ramai? E prea greu sa decizi asa ceva, insa un singur lucru iti spun...eu mi-am dorit ca iubitul meu sa plece, ma consideram o povara pentru el si nu intelegeam cum poate indura atat. Da, asa ne vedeam: eu cu sufeinta fizica, iar pe el cu cea sufleteasca. Nu iti spun sa pleci sau sa ramai, iti spun doar ca inteleg perfect situatia sisper sa reusiti sa treceti peste aceasta incercare, fie impreuna, fie separat. Numai bine si Doamne ajuta!
DACA AI FI TU IN LOCUL EI CUM TI S-AR PAREA CORECT?