Când a început să devină deranjant i-am zis lui să vorbească cu ea și s-o potolească. Până la urmă e vorba despre relația lor, nu ar fi cazul să mă bag eu, deși e evident că-mi strică și mie buna dispoziție. El continuă să trateze situația cu umor și nu crede că în spatele tuturor chestiilor care ni se întâmplă în ultima vreme stă individa. Face glume de genul că o să ajungem să ne batem pentru el, fapt ce pe mine mă enervează, dar mă abțin ca să nu dau o amploare mai mare decât e cazul.


De ceva timp am senzația că ea vine și la noi în casă în absența noastră și îmi umblă prin lucruri. Eu m-am mutat la el acasă, unde evident că și ea a avut cheia. E drept că i-a dat-o înapoi când s-a mutat, dar cred că și-a făcut o copie. I-am zis lui să schimbăm yala, dar zice că devin paranoică, că tipa e integră și că la un moment dat o să-i treacă.

Treaba e că eu nu am răbdare să aștept să-i treacă ei, pentru că încep să mă tem serios pentru viața mea. De unde să știu că nu va merge cu gelozia și cu prostiile ei până acolo încât o să-mi facă rău? Am găsit, de exemplu, între hainele din dulap, o chestie ciudată, un pachețel în care erau niște fire de păr și niște vată, înfășurate într-un mod straniu. Le-am aruncat, însă când i-am povestit mamei mi-a zis că astea sunt vrăji și că nu trebuia să pun mâna pe chestia aia.


Eu nu cred în prostii din astea, dar ea tot susține că trebuie să merg la biserică să le alung. N-am chef să mă lansez într-un lanț al procesiunilor bigotice acum din cauza unei nebune, însă recunosc că aș vrea tare mult să găsesc soluția de a o pune pe asta la locul ei, fără ca el să știe, pentru că e evident că el nu vrea să ia nicio măsură.
Oricee idee ar fi binevenită.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.

Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
  • Filiz Serguzel, duminică, 17.05.2015 06:22
    Nu merita ... e un laş

    Da...el nu îsi da seama cât te face sa suferi,e foarte fericit ca îl doreşte cu disperare si cealalta femeie.Nu merita.Spune-i adio

  • Alf, miercuri, 13.05.2015 17:05
    drumul

    Si eu cred ca ar trebui sa ii spuna clar acestui tip sa termine relatia nesanatoasa cu fosta. NU, nu e normal sa ramai extrem de buni prieteni dupa ce te desparti de cineva. Despartirea inseamna ca fiecare cu viata lui personala, si da, o data pe an isi pot ura Craciun fericit sau La multi ani si atat. E un tip naspa daca umbla pe doua carari. Si DA, sa isi schimbe si yala! o relatie noua, o viata noua, o yala noua.

  • Autostopistul, duminică, 10.05.2015 19:27
    Hormonii bata-i vina

    Sper ca ai educatia necesara ca sa pricepi ca doar hormonii sunt cei ce fac ca o relatie sa mearga. Nenorocirea este ca esti atrasa de feromonii unui "mascul" nu a unui barbat. Ca daca aveai un "barbat" langa tine, termina in secunda doi cu aceasta psihopata. Dar masculul tau se complace si cred ca are si subiect de discutie cu amicii la o bere, ca el e macho man si ca se bat femeile pe el. Sfatul meu sincer, ca om trecut prin viata este acesta. Daca nu esti si tu o "femela" care are un "mascul", spune-i : adi`o(sic). Sau poate vrei sa devii vedeta la Acces di(n)rect ori la show-ul lui Capatos. Daca e asa, stai in continuare cu masculul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro