Sunt disperată! De două luni de când iubitul meu s-a mutat la mine nu mai sunt eu. De fapt nu mai suntem noi. Nu-l mai suport și nu știu cum să fac să-i dau de înțeles că aș vrea să se mute înapoi, dar fără ca asta să însemne că ne despărțim. Sau... nu știu de fapt dacă mai vreau și asta.

Întotdeauna mi-au plăcut spațiile largi, dar cum în umilul meu apartament nu poate fi vorba de spații largi am făcut un compromis cu dimensiunile lui și l-am mobilat minimalist încă de la început. Singura concesie a fost cu dressing-ul, pentru că o fată are nevoie de spațiu pentru haine și pantofi, nu? În rest mobilă puțină, spațiu și lumină.

Câtă vreme am fost doar iubiți, fără să ne mutăm împreună, viața mea a fost minunată. De fapt abia acum îmi dau seama cât era de minunată, pentru că trebuie să mărturisesc că visam să trăim împreună. Dar nu eram pregătită pentru asta. Ne vedeam de două-trei chiar patru ori pe săptămână sau mai plecam în week-end-uri, am fost și într-o vacanță în Grecia și cam atât. A trecut un an de relație ca vântul. El a venit cu propunerea să ne unim casele, așa că a venit el la mine, și și-a închiriat garsoniera.

Iadul s-a dezlănțuit când a început să-și aducă din lucruri. Lucrurile păreau de fapt să nu se mai sfârșească. Nu știu unde a avut atât de multe chestii într-o garsonieră. Dar cert e că micul meu apartament a devenit neîncăpător. Cutii peste cutii, aparatură care a dublat unele electrocasnice din casă, haine, tot felul de electronice de masculi, efectiv m-am simțit cotropită în ultimele cotloane ale case și ale ființei mele.

Pentru că așa a început și să îmi cotropească timpul. Am început să obosesc să trăiesc în doi, să nu mai am nicio seară cu mine însămi, să nu am timp cu mine. Prefer să mai întârzii la serviciu sau să colind aiurea prin oraș decât să vin acasă. În plus, cine spunea că n-ar trebui să te căsătorești cu cineva înainte de a-l vedea când își face nevoile a avut mare dreptate. Pur și simplu comportamentul lui la baie e ceva de nedescris. Nici nu știu cum să explic, dar mă deranjează, mi se pare grețos și uite așa m-a alungat și din templul meu de frumusețe și răsfăț.

Viața de zi cu zi împreună cu un bărbat pe care credeam că-l cunosc, dar care s-a dovedit destul de diferit de ce așteptări aveam eu s-a demonstrat greu de digerat pentru stomacul meu. Evident că toate astea s-au transferat și în relația dintre noi și deși nu a trecut așa de mult timp de când trăim împreună pur și simplu nu-l mai suport. Ah, și cireașa de pe tort e faptul că sforăie într-un hal că noaptea nu mă pot odihni în același pat cu el. Îmi vine să plec din casă câteodată. Apoi îmi dau seama că aia e casa mea și că el ar trebui să plece. Deși la cum a ocupat-o nu mai seamănă deloc cu casa mea.

Problema mea acum e cum să-i spun că viața de cuplu nu-mi priește și că vreau înapoi în perioada în care nu locuiam împreună? Și mai mult decât atât, ce fac eu dacă toți bărbații se vor dovedi așa, dacă nu pot locui cu niciunul de fapt?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.

Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.