Totuși nu i-am spus niciodată acest lucru. Adică nu i-am cerut explicit să renunțe la alte potențiale relații ca să fim exclusiviști. Nu am îndrăznit niciodată, nu mi s-a părut un moment bun. Însă am încercat să-l atrag în diverse chestii astfel încât să-l împiedic să mai aibă ocazia să găsească alte femei. Desigur, asta e o utopie, dacă e s-o găsească o găsește oriunde.

Situația a devenit critică anul trecut, când mi-a spus că i s-au cam aprins călcâiele după o nouă colegă de la serviciu, cu care încearcă să lucreze la proiecte comune, ca să poată pleca în deplasări împreună. Am simțit pentru prima dată că nu mai vreau să continui șarada asta, și că aș vrea să-l împiedic cumva să se combine cu tipa aia. Dar nu am avut curaj s-o fac, să-i spun. Am tăcut ca de obicei.

Tipa e măritată și speram din tot sufletul să îl refuze. Ceea ce s-a și întâmplat, o vreme, numai că asta în loc să-l demotiveze și să-l facă să se lase păgubaș, mai rău l-a întărâtat. Așa că acum avem următoarea situație: el a reușit s-o convingă că o iubește atât de mult încât aia e decisă să divorțeze. Probabil se așteaptă ca el s-o ia de nevastă. Cert e că eu nici măcar nu exist în ecuația asta. Relația noastră s-a cam răcit în ultima vreme, de când el este obsedat de ea și cred – mă îngrozesc la gândul ăsta – că cochetează cu ideea de a se însura pentru prima dată în viața lui. A început chiar să vorbească despre copii.

Am inima strânsă la gândul că-l voi pierde și că atâția ani am avut ocazia de atâtea ori să-i spun că de fapt și eu vreau o relație exclusivă, și poate că și copii, și că el este cel pe care-l vreau. Iar acum... mi-l ia alta doar pentru că ea joacă după alte reguli, pe care de regulă bărbații le detestă.