Nu-ți dori un bărbat care să-ți ofere o relație, ci unul care vrea să clădiți împreună una!
Dragoste & Sex · Relatii / 09.11.2019

Toate visăm la relația perfectă, ca de poveste, pe modelul exemplelor de basm cu care am crescut. Toate așteptăm să apară Făt-Frumos și să ne începem viața frumoasă împreună imediat după asta.

În realitate, lucrurile nu stau deloc așa!

De fapt, în realitate lucrurile arată foarte rău! Făt-Frumos nu există, noi nu suntem prințese, fete de împărați, zâne sau Frumoasa Adormită, iar relațiile sunt departe de a evolua în stil de basm. Am cunoscut, la un moment dat, un tip foarte drăguț. Am început să vorbim, am început să păstrăm legătura la telefon și prin mesaje, am început să ne întâlnim, să povestim, să ieșim la filme și multe altele. Ne simțeam extraordinar împreună, astfel încât eu nu mi-am pus niciodată problema viitorului. Aveam impresia că vom merge mai departe așa cum suntem acum, fără prea multă teorie.

În schimb, într-una din serile de stat la povești, el mi-a spus că nu trebuie să am vreo așteptare de la el pentru că el nu îmi poate oferi o relație. M-a lăsat fără replică precizarea lui la momentul acela, dar nu despre asta e vorba acum. Am tot auzit, pe la prietenele mele care sunt singure, că e foarte greu să ai o relație în ziua de azi, că barbații nu mai vor relații, fug de angajamente și nu-și doresc ”să se lege la cap”.

Lucrurile nu stau așa, de fapt!

Lucrurile stau cu totul și cu totul altfel, iar noi, femeile, greșim foarte mult. Greșim când căutăm bărbați care să ne ofere o relație! Serios! E greșit! E profund greșit acest raționament! E greșit pentru că nu așa funcționează lucrurile, nu așa merg relațiile, dacă pot să zic așa. Relațiile nu se oferă, dragilor! Relațiile se construiesc! Și se construiesc în doi! Din acest motiv, nu așteptați un bărbat care să vă ofere o relație, căutați unul care să vrea să clădiți una împreună. 

Relația presupune muncă permanentă!

O relație nu e ceva ce începe acum, cât pocnim din degete, și se încheie peste un anumit timp sau (poate) niciodată. Relația nu e relație doar pentru că zicem noi că e, ci numai dacă muncim la ea. E nevoie de niște eforturi, răbdare, tact, sacrificii, diplomație și multă disponibilitate pentru ca o relație să reziste. Și aceste eforturi trebuie făcute de amândoi. Așa că, bărbatul care crede că el oferă relația, habar nu are ce presupune una!
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro