Nu, nu îmi pare rău că ești singur și nu-ți găsești marea iubire. O meriți!
Îl știu pe D. din copilărie. Practic am crescut împreună și îi cunosc bine calitățile și defectele, slăbiciunile și punctele forte. A avut întotdeauna o strălucire ușor diabolică în priviri atunci când vedea o fată frumoasă. O nouă țintă, un nou joc de-a cuceritul.
Din adolescentul care încerca să-și rafineze tehnicile de agațăt, D a devenit un bărbat sexy, cu un stil vestimentar impecabil, din care cămășile trendy și sacourile perfect croite nu lipseau niciodată. Mașina scumpă, apartamentul fițos și jobul super bine plătit au completat ceea ce părea să fie viața la care a visat întotdeauna. Jocul de-a seducția și cuceritul a ajuns apoi la un alt nivel. Prietenul D a devenit un adevărat as in manipularea femeilor care credeau ca l-au gasit pe Făt-Frumos, în varianta modernă și cool. Bineînțeles, era foarte mândru de realizările lui.
Și până la urmă, de ce să nu fie? Trăia exact așa cum probabil visează foarte mulți bărbați tineri și singuri. Dar D avea o slăbiciune. El nu voia doar sex de la fetele naive care credeau tot ce spune. El le voia îndrăgostite până peste cap, complet vrăjite de farmecele lui, așteptând cu sufletul la gură un semn de viață, un mesaj, orice. La fel ca orice vânător care se mândrește cu trofeele sale, domnul D abia aștepta să vorbească despre cele mai proaspete și disperate victime ale sale.
Îi plăcea la nebunie să mimeze relații serioase, cu locuit împreună și tot tacâmul. Iar când iubita sa "temporară" nu era în peisaj, povestea amuzat și plin de mândrie, fără pic de jenă sau remușcari, aventurile cu viitoarea sa "mare iubire". Era destul de neplăcut când noi, prietenii lui, ajungeam să cunoaștem una dintre iubitele sale oficiale.
În fața ta era o fată frumoasă, deșteaptă, îndrăgostită la nebunie, care îl sorbea din priviri și credea că este incredibil de norocoasă. Își făcea planuri de viitor, visa cu ochii deschiși și era convinsă că relația ei cu acel minunat bărbat va fi pentru totdeauna. Cum să-i spui că totul e o minciună? Și poate, de data asta, chiar e real. Poate D chiar s-a îndrăgostit. Dar nu. El nu face asemenea greșeli de începător.
După ani de iubiri false, jocul de-a dragostea și multe aventuri, ceva s-a schimbat la D. Una dintre relațiile sale fictive s-a încheiat așa cum probabil nu și-a imaginat vreodată: el a fost cel părăsit! Era trist și am crezut că suferă cu adevărat. Părea chiar în pragul depresiei. Dar problema reală nu era că a pierdut-o pe femeia pe care o iubea. Pentru că nu o iubea. Problema era faptul că cineva i-a dat LUI papucii.
Suferința lui superficială s-a transformat în suferință reală atunci când D a început să se simtă singur și să caute cu adevărat iubirea. A intrat într-un altfel de joc, unul cu miză mare, la care nu se pricepe absolut deloc. Asta cred că e ironia supremă: chiar și cel mai înverșunat "devorator" de femei ajunge în punctul în care vrea să termine cu joaca, dar nu-l mai ia nimeni în serios. Și după ani de actorie, probabil nici nu știi cum se face. Cum găsești pe cineva care să te iubească așa cum ești? Cum îți deschizi sufletul atunci când iubești? Ce faci atunci când iubești, dar nu ești iubit?
Nu mă bucur de suferința lui. Chiar dacă este un dobitoc, tot țin la el. Dar nu îmi pare rău că își dorește și nu poate avea ceea ce a spulberat ani la rând din sufletul altora. Nu îmi pare rău că simte singurătatea și că visează la ceea ce a luat în râs toată viață. "Karma is a bitch", iar el primește exact lecția pe care o merită. Are nevoie de această etapă care să-l învețe că oricât de cool te crezi, tot ai nevoie de iubire.