Nu mai face aceste lucruri dacă vrei ca relaţia ta să dureze!
Cu toţii tânjim după relaţia perfectă, însă nu mişcăm un deget să o avem chiar dacă ştim ce facem greşit!
Ideaspots ne prezintă 5 lucruri care ne pot distruge armonia din cuplu şi poate face dragostea dintre doi oameni să dispară:1. Nu te gândi că nu va dura
Dacă păşeşti cu acest gând într-o relaţie, nu vei reuşi decât să ţi-o sabotezi singură. De fiecare dată când lucrurile între tine şi partener nu sunt perfecte, vei zice că ai avut dreptate şi vei simţi că ai ştiut de la început acest lucru. Este doar o scuză pentru eşec, însă nu vei face decât să atragi răul de partea ta!
2. Încetează să te mai joci
Eşti tristă sau rănită sau ai ceva, iar partenerul tău te întreaba ce ai? Nu îi răspunde că nimic deşi e evident. Aceste jocuri prosteşti îţi vor ucide relaţia. În schimb, comunicaţi mai mult unui cu celălalt, rezolvaţi problemele, găsiţi soluţii şi respectaţi-vă!
3. Renunţă la gelozie
Dacă ştii că nu poţi avea încredere în partenerul tău, de ce te-ai mai întâlnit cu el şi de ce mai ai o relaţie încă cu el? Dar dacă e de încredere, dar trădările din trecut te fac să fii aşa? E important în acest caz să îţi clarifici tu problemele, nu să distrugi viaţa altuia cu neliniştile tale. Gelozia nu este un semn de iubire!
4. Nu te mai gândi că ai nevoie de altcineva pentru a fi fericit/ă
Fă-ţi propria viaţă şi fii fericit/ă, nicio persoană nu va vrea să aibă un partener nefericit. Cu cât vei avea mai mult grijă de tine, cu atât tot mai mulţi oameni vor dori să fie cu tine. E momentul să te gândeşti mai mult la tine şi să renunţi la un comportament care te face dependetă de un anumit stil de viaţă!
5. Renunţă să crezi că iubirea e de ajuns
Cuplurile trecute prin bune şi prin rele de-a lungul timpului vor spune că dragostea e tot ce le-a rămas. Nu te mulţumi cu atât, ai nevoie de respect, de distracţie, ai nevoie de o persoană cu care să vorbeşti despre orice, să vrei să petreci tot mai mult timp cu ea şi să te poţi uita la ea şi să spui că îţi place ce vezi!