Nimeni nu are dreptul să îți spună cât de repede să depășești o despărțire
Dragoste & Sex · Relatii / 09.04.2017

Despre trauma unei despărțiri se vorbește puțin, rar și în general, în cercuri intime. Pare un subiect prea delicat pentru a fi abordat. Dar tocmai asta îi întreține puterea pe care o are asupra ta.

În cazul bărbaților, eșecul unei relații este digerat foarte rapid. Dar nu total. De aceea, bărbații pot avea tendința să repete diverse greșeli sau să ia decizii nesănătoase în viitorul lor relațional, fiindcă preferă să metabolizeze rapid și superficial senzațiile și emoțiile cu care se confruntă, ca să nu îi perceapă cei din jur drept personalități slabe.

În cazul femeilor, atunci când se întâlnesc în situația unei despărțiri cu o traumă (sau chiar cu un sindrom de stres post-traumatic), sunt stigmatizate. Procesul de a se confrunta cu suferința nu este deloc asemănător celui pe care îl practică bărbații. Și tendința grupurilor este a de a mușamaliza cât mai repede subiectele incomode. Atitudinea asta nu face decât să perpetueze un model toxic de ascundere a emoțiilor și duce numai la adâncirea trăirilor nefericite. În niciun caz nu ajută la vindecare.

Uneori suferim după o relație de câțiva ani doar câteva luni. Alteori nici nu se împlinesc 12 luni calendaristice alături de un partener, căci abandonul pe care îl putem resimți este atât de puternic, ca atunci când s-ar fi rupt fizic o parte din noi. Modalitatea de a depăși trauma depinde numai de noi, dar răstimpul pe care ni-l alocăm pentru acest proces nu trebuie îngrădit de presiunea celor din jur.

Nimeni nu poate ști cu adevărat ce simți într-o situație de stres emoțional mai bine decât tine. Nici cei mai extroverți dintre noi nu au capacitatea de a transmite cu adevărat emoțiile și trăirile dintr-o perioadă traumatică.

Ce trebuie să faci? 

 
Dacă ai trecut printr-o despărțire care te-a afectat, poți vorbi despre asta, în loc să te închizi în tine. Poți să răspunzi, atunci când ești întrebată de ce ești abătută, despre ceea ce simți. Conștientizarea și acceptarea sunt primii doi și cei mai importanți pași pe care trebuie să îi parcurgi ca să te apropii din nou de echilibru interior.

Ce trebuie să nu faci?

 
Să nu accepți niciun verdict de la nimeni. Din bătrâni era o vorbă care spunea că o relație se depășește în jumătate din timpul cât a durat. Această idee preconcepută te blochează în gândul că îți va lua cinci ani să uiți un partener cu care ai petrecut zece. Nu trebuie să pleci urechea la ceea ce cred alții că este valid pentru tine. 

Ce te poate ajuta? 

 
În cazul unei despărțiri, aceleași mecanisme de a trata stresul post-traumatic al oricărui fel de pierdere ajută. Odată ce ești pregătită să recunoști că procesezi o perioadă dificilă, atunci te vei deschide către sfaturi cu adevărat benefice, vei simți ce îți cere psihicul pentru vindecare și vei putea hotărî singură de cât timp ai nevoie pentru toate astea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro