Mi-e silă să fac dragoste cu soţul meu pentru că suferă de o boală de piele
Soţul meu are un job stresant. Acum vreo doi ani i-au apărut pe piele nişte pete roşiatice care au început să se descuameze, ca o mătreaţă. Pentru că aşa sunt bărbaţii, se tem de medic mai rău ca de soacră, dar şi pentru că programul încărcat nu-i permitea să umble prea mult prin doctori, a neglijat situaţia. Până când a devenit insuportabilă pentru el. Petele au urcat pe faţă de pe piept şi spate, se scărpina şi îl jena, aşa că a ajuns la dermatolog.
Acolo i s-a dat iniţial un tratament pentru dermatită atopică, dar s-a dovedit frecţie la picior de lemn. Petele se înmulţeau nestingherite şi destul de curând şi el a devenit cam frustrat de aspectul lui care evident îl stânjenea în afaceri. Apoi am mers la plajă în anul acela şi boala a început să se mai estompeze. Am zis că a trecut, a fost doar o etapă oarecare generată de stres, pentru că am uitat să menţionez, şi al doilea dermatolog la care am fost i-a zis că bolile astea sunt generate de sistemul imunitar slăbit de stres.
Toamna, însă i-au reapărut problemele, parcă cu o agresivitate mai mare. Un al treilea medic l-a pus să-şi facă analize amănunţite, care culmea i-au ieşit bune, însă ulterior i-a zis că probabil e un psoriazis, aşa că i-a mai dat un tratament, şi ăla ineficient. Boala apare şi dispare fără explicaţii logice, dar în ultimele luni nu a mai cunoscut pauze, ci l-a transformat pe soţul meu într-un monstru. Mă uit la el cum îi curge o mătreaţă grăsoasă din sprâncene, cum i se descuamează pomeţii de parcă ar avea carne vie acolo, şi cum i se scutură din urechi şi din păr o mătreaţă greţoasă pe toate hainele.
Ce e şi mai deranjant e că el s-a obişnuit atât de mult cu noua situaţie, încât a devenit ceva comun ca atunci când stăm la televizor să se scarpine şi să scoată din diverse locuri bucăţele de piele din asta moartă, pe care evident le lasă prin casă, şi mie mi se face silă numai când îl văd, şi mă gândesc că poate există şi în mâncare, şi pe toate lucrurile noastre.
Partea grea a început să fie viaţa noastră sexuală, care evident că are de suferit. Ori el are mai mult chef de amor decât înainte, ori mie mi se pare că vrea s-o facem prea des din cauza faptului că mi-e silă efectiv să îl sărut sau să-l ating, văzând cojile alea de pe faţa lui. Sunt disperată pentru că nu ştiu la cine să mai apelez, şi nu înţeleg de ce medicii ăştia dermatologi nu sunt în stare să-i nimerească tratamentul. Mă întreb dacă chiar o fi psoriazis cum a zis şi cel de-al patrulea medic sau o fi cine ştie ce boală ciudată pe care ar putea s-o moştenească, genetic, şi copilul nostru. Din ce am citit despre psoriazis ar trebui să aibă şi nişte dureri articulare, dar el nu le are, nu-l doare nimic, ci doar se scarpină şi îşi lasă pielea moartă pe unde apucă. Uneori pielea lui în locurile acelea miroase urât.
Mi-e greu să-i spun că mi-e silă de el şi că nu-mi doresc să mai facem sex, pentru că până la urmă el nu are nicio vină, şi atunci când m-am măritat cu el nu l-am luat de frumuseţe, deşi eram foarte atrasă fizic de el. Încă îl iubesc, după aproape zece ani de căsnicie, e un om bun cu care am făcut un copil şi de câte ori aud de cupluri divorţate mă gândesc ce m-ar putea face pe mine să-mi stric familia. Nu m-aş fi gândit că o astfel de boală perfidă mi-ar putea pune familia în pericol, dar mă gândesc cu groază cum va evolua situaţia, dacă la un moment dat când vom face dragoste îmi va simţi sila pe care mi-o reprim din ce în ce mai greu?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.