Jurnal scurt de carantină în cuplu, ziua Ț: ”Eu nu sforăi, eu respir!”
Dragoste & Sex · Relatii / 07.04.2020

Nu înțeleg! Nu înțeleg și pace! Eu nu înțeleg de ce bărbații nu pot vorbi la telefon liniștiți! Și nu aș vrea să generalizez, dar așa am văzut și la foștii. Domle, ei vor să se facă utili când vorbesc la telefon. Nu pot sta liniștiți cu săpuniera la ureche! Trebuie să se agite, să se miște să se plimbe!

Sau poate i-am ales pe toți ”pe sprânceană”, cum s-ar zice. Și încă ar fi bine dacă ar fi pe sprânceană, dar pare că am ales, de fapt, ”pe neuron”.
 

De ce nu poți să vorbești la telefon și să stai pe scaun?

 
Chiar trebuie să tocești parchetul din bucătărie, până în sufragerie și apoi pe balcon? Printre mese, scaune, canapele, flori și lampadare, arăți ca un pisoi care merge pe masă printre pahare de șampanie. Plus că eu stau pe canapea și mă atingi la fiecare drum. Te atingi de piciorul meu! Mă atingi cu blugul de vârful cipicilor și m-am săturat de asta! Și nu poți să vorbești mai încet la telefon? Trebuie să audă toată lumea (adică eu) ce povestești tu, ce ai de gând să faci, ce ai mai făcut sau ce rezultate ai tu la munca de acasă? Ok, ok, nu îi zic nimic. E ok, eu sunt cea rea, mie nu îmi mai convine nimic. Ce bine era când ieșeam din casă! Ce bine era când serile se încheiau cu o plimbare pe afară! Ce bine era când mergeam prin oraș, la film, la teatru, la restaurant, la concerte sau în vizite! Doamne, și ce ne mai plângeam că noi nu avem suficient timp unul pentru altul, ni se părea că nu ne ajunge deloc timpul pentru noi...
 

Ce face carantina din om... Dar să vezi ce face din doi oameni! 

06.04.2020, trecut de ora 21.00:
 
Eu către el: 
 
- Azi-noapte ai sforăit!
- Cine? Eu?
- Tu! Cine? Crezi că vorbesc cu pisica?
- Dar eu nu sforăiam pentru că eu nu sforăi. 
- Nuuuu! Sigur! Eu îți zic că sforăiai. Am fost lângă tine și știu mai bine ca tine că sforăiai! Tu dormeai, eu am fost acolo!
- Acolo am fost și eu, dar nu sforăiam.
- Dacă eu îți zic?! Sforăiai!
- Nu sforăi! Că eu nu sforăi, eu respir! Așa respir eu!
- Mhmhmh... Și când ești treaz, de ce nu respiri tot așa?
- Vrei???
 
07.04.2020. Trezit singură în pat. Ridicat. Uitat. Tot singură. 
 
Cineva a ”respirat” pe canapea toată noaptea, dar măcar a dormit liniștit!

Revin.
 
Aveți grijă de voi, 

Eva (în carantină)

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro