Dar viața este picantă în toate unghiurile ei. Întâmplarea face ca soția lui și iubita prietenului meu de ocazie să se cunoască și amândouă erau disperate să mă cunoască. Am ieșit cu fiecare dintre ele la cafea, cu diferite ocazii. Am văzut aceeași privire în ochii lor: cine naiba era acea individă care le lua bărbații?
M-a amuzat, dar m-a și cutremurat. M-am uitat la mine in oglindă. Eram un mix de fată și femeie, căreia libertatea și independența spiritului i se citeau în ochii scânteietori, dar de altfel eram o tipă extraordinar de comună. Nu întorceam priviri pe stradă, nu mă remarcam într-un grup de fete, nu eram frumoasă în niciun fel. Aș putea spune că eram destul de ușor de trecut cu vederea și nu făceam în nici un fel eforturi să schimb asta.
Atunci am înțeles că sunt oameni care rezonează prin tot ceea ce sunt ei, prin tot bagajul pe care l-au acumulat în viața asta și în viețile anterioare, dacă ele există. Sunt oameni care pur și simplu au nevoie unii de alții la un moment dat, pentru că evoluția lor duce către un drum comun. Și atât. Oricât de mult ar fi vrut femeile alea să descopere ingredientul minune în mine, nu aveau ce să vadă. Nici ele nu știau ce caută, și, în mod sigur, tot ceea ce ele erau, era mult mai valoros decât orice ar fi putut căuta sau găsi în mine. 
Și îmi părea rău de tristețea pe care o citeam în ochii lor în timp ce mă priveau. Știam că nu sunt eu cauza, ci ele însele, dar nu îmi puteam reprima un sentiment de vinovăție.
Relația mea cu acel el s-a terminat în cel mai natural mod, fără întrebări, fără lacrimi, fără discuții, fără un cuvânt de rămas bun. La fel cum am știut cine este când l-am întâlnit, la fel am știut și care sărut avea să fie ultimul. 
L-am iubit încă mult timp după aceea, dar nu am avut impulsul de a-l căuta. Aș fi forțat naturalul.
Nu regret nimic, am facut totul din suflet și am trăit cu o intensitate de care uneori îmi este dor. Nu am căutat să retrăiesc acea experiență, și nu pentru că aș crede că astfel de lucruri se întâmplă doar o dată în viață, ci pentru că am simțit că nu vreau să rămân într-un loc, căutând continuu un drog pe care aveam sau nu să îl mai găsesc. Îmi doream să merg mai departe, să descopăr ce alte experiențe are viața de oferit, chiar dacă cea pe care tocmai o încheiasem fusese în toate sensurile ei extraordinară.
Acum am descoperit că sunt în căutare de altceva, de aceea cred că fiecare moment își are timpul său, fiecare emoție are vârsta ei, fără să țină neaparat cont de numărul care îți indică anii. Imi rămân amintirile cu parfum de tutun și lecțiile învățate, îmi rămân eu însămi cu tot ceea ce sunt și îmi doresc să devin, îmi rămân dragostea și lumea. Și știu că dacă mă iubesc pe mine, atunci pot îmbrățișa cu sinceritate existența. Disclaimer: Acest articol a fost scris de Emma, în urma concursului publicat pe 1 martie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea.