Este relația deschisă viitorul cuplurilor?
Conceptul de relație deschisă nu e un moft al zilelor noastre.
Încă din Antichitate și până deunăzi, în mod special în mediile intelectualilor și ale elitelor sociale "se poartă" ideea că partenerii se angajează mai serios unul față de celălalt dacă au posibilitatea de a-și explora opțiunile, fără a pierde totuși stabilitatea unui cămin sigur. Ești pro sau contra fidelității intime?
Loialitate versus libertate
Atâta timp cât relația este construită pe un fundament stabil, caracterizat de respect, empatie și afecțiune, loialitatea capătă o nouă dimensiune. Relația devine punctul-pivot în jurul cărora se petrec aventurile, fiind ca o tabără de la care se marșează în exterior, dar întâlnirile cu ceilalți parteneri nu sunt decât niște evenimente-satelit. Discuțiile apar în jurul cantității de atenție pe care partenerii și-o acordă, odată ce există și parteneri ocazionali care ocupă loc în program. Odată ce am încercat genul acesta de relație, mi-am amintit imediat că în cuplu avem tendința să fim atât de absorbiți încât să uităm de preocupările noastre și de curiozitatea pe care o avem când suntem single pentru persoanele care ne pot atrage. Într-o relație deschisă ești cumva mereu alert.
Gelozie versus admirație
Cine a spus că nu e și dificil? Există bărbați și femei care nu pot tolera nici măcar gândul că perechea lor comite o indiscreție. Există însă și o categorie de oameni care se simt ei înșiși mai apreciați și mai valoroși atunci când partenerul lor primește admirația celor din jur, chiar și în pragul unui flirt serios. Pentru această categorie din urmă, relația deschisă are șanse foarte mari de a evolua armonios, atâta timp cât atașamentul față de partener nu depășește nevoia de explorare.
Favorizată de un mediu social din ce în ce mai pustiit de valori tradiționale, relația deschisă are loc în final să se instaleze printre prejudecățile din ce în ce mai rare ale celor din jur. Eu nu am pus la îndoială instituția clasică a cuplului monogam, dar am dat o șansă relației deschise. Mai greu este în unele clipe să faci față comentariilor care vin din partea prietenilor decât realității în sine.
Cum o să te simți într-o relație deschisă?
Dacă locuiți împreună, la început o să fie ciudat dacă nu vă sincronizați programul în așa fel încât niciunul dintre voi să nu se simtă ”lăsat pe dinafară” cât celălalt este … în oraș, să zicem. În timp, după contactul cu alte persoane, atenția revine asupra cuplului și asupra zonelor sale neexplorate. Cel puțin în cazul bărbaților, este bine cunoscută ”
teoria elasticului”, conform căreia atunci când libertatea de a alege este un drept garantat, bărbatul are tendința de a sta și mai aproape de femeia sa. Spre deosebire de bărbații sufocați de program, întrebări și reproșuri, care vor fi întotdeauna tentați să spere la o altă relație.
Cum începe și cum se termină o astfel de etapă?
Dacă nu debutează relația ta din start în termeni deschiși, nu e nimic deplasat să apară în timp ca o propunere din partea celuilalt. Este foarte important să existe niște reguli clar definite al genului ăsta de interacțiune. Poate să fie vorba de prioritizare, de garantarea unui timp petrecut împreună, sau de afișarea în public. Important este ca din genul acesta de etapă să nu iasă nimeni cu frustrări, ci doar cu amintiri plăcute, care pe de altă parte pot destrăma un cuplu care nu ar fi avut mare viitor sau - dimpotrivă - sedimenta un cuplu care să devină aproape indestructibil.
În general, odată ce ai încercat genul ăsta de relație, fie nu te vei mai întoarce la monogamie, fie nu vei mai vrea să auzi niciodată prefixul ”poli”.
Celebrități care au încercat parteneriatul poliamoros: Ashton Kutcher și Demi Moore, Angelina Jolie și Brad Pitt, Justin Timberlake și Jessica Biel.