Diferențele dintre un suflet pereche și un partener de viață
Dragoste & Sex · Relatii / 06.12.2017

Se întâmplă adesea ca un suflet pereche să fie confundat cu un partener de viață. Aceste noțiuni par asemănătoare, dar au un înțeles complet diferit.

Sufletele pereche apar în viața ta pentru a te învăța câteva lecții valoroase. Te motivează, te învață și te ajută să crești. Partenerii de viață sunt acele persoane care se alătură călătoriei tale și se dezvoltă și învață alături de tine.

Prin ce se diferențiază un suflet pereche de un partener de viață?

1. Ghidare versus susținere

Un suflet pereche nu trebuie neapărat să aibă o relație amoroasă cu tine. Poate fi un membru al familiei, un prieten, un coleg sau un străin pe care îl întâlnești. Apare în viața ta pentru a te călăuzi și poate dispărea la fel de repede precum a apărut. Un partener de viață îți oferă sprijin pe toată durata vieții. Acesta împărtășește aceleași interese și te ajută să te dezvolți în viață. Va sta mereu lângă tine și îți va oferi energie.


2. Nivelul de conectare spirituală

Vei avea o relație sănătoasă cu partenerul de viață și sufletul pereche, dar relația cu sufletul pereche probabil că nu va dura mult timp. Orgoliile intervin și relația se termină cu o dezamăgire. Însă aceasta este o lecție importantă de viață. Conexiunea cu un partener de viață este mai profundă, mai consistentă și durează o viață. De obicei, împărtășiți același tip de emoții și experiențe.

3. Emoții cosmice versus stabilitate spirituală


Sufletul pereche este conectat cu tine dincolo de cuvinte. Împărtășiți aceleași sentimente, emoții, gânduri și obiceiuri. Apare în viața ta cu un motiv și te face să te simți într-un anumit mod. Partenerul de viață își dorește să împărtășească valorile și înțelepciunea cu tine. Cu acesta nu ai doar o legătură emoțională, ci și o stimulare logică și intelectuală.

4. Experiențe de viață de moment sau pe termen lung

Iubirea alături de un suflet pereche reprezintă o încântare, dar poate fi, de asemenea, încărcată cu obstacole. Încercarea de a face această relație să dureze o viață este aproape imposibilă și necesită muncă grea. Partenerii de viață rămân mereu în peisaj. Conexiunea devine mai puternică pe măsură ce trece timpul. De obicei, aceste relații sunt sănătoase și te ajută să crești. Vei fi fericit, iubit și te vei simți în siguranță.


Deși există diferențe între sufletele pereche și partenerii de viață, nu înseamnă că nu pot fi aceeași persoană. Cu alte cuvinte, o singură persoană poate ocupa două poziții importante în viața ta.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro