De ce te simți atrasă de tipul nepotrivit
Dragoste & Sex · Relatii / 22.06.2017

Te-ai întrebat vreodată de ce îndrăgostești de tipul nepotrivit? Poate că ai tot căutat prințul perfect pentru povestea ta de dragoste, dar nu ai reușit să dai de el. Iată câteva dintre motivele pentru care alegi mereu tipul nepotrivit atunci când vine vorba de relații!

Motivele pentru care ești atrasă de tipul nepotrivit

1. Ai un nivel scăzut al stimei de sine


În multe cazuri, femeile se îndrăgostesc de bărbatul nepotrivit din cauza faptului că au o stimă de sine scăzută. Un sondaj realizat în 2014 a ajuns la concluzia că peste 50% dintre femei nu sunt mulțumite de corpurile lor și că aproximativ 80% dintre femei nu se pot uita în oglindă fără a fi dezamăgite. Pornind de la aceste statistici, nu este surprinzător faptul că femeile nu atrag bărbați care să le trateze frumos și să le iubească necondiționat. Din cauza faptului că aceste femei tind să aibă o impresie atât de proastă despre ele și cred constant că nu sunt suficient de bune, inteligente sau frumoase, aleg bărbați nepotriviți. 

2. Îți este frică de singurătate


Un alt motiv pentru care femeile tind să se îndrăgostească de bărbații nepotriviți este reprezentat de frica de singurătate. De fapt, cercetările realizate au ajuns la concluzia că multe femei sunt dispuse să rămână în relații nefericite, deoarece sunt intimidate de perspectiva de a fi singure. Cu alte cuvinte, ideea de a fi pe cont propriu este atât de opresivă și de neconceput, încât multe femei ar prefera să rămână cu bărbații nepotriviți pentru ele. Însă o astfel de relație îți poate afecta sănătatea emoțională și fizică. Este important să-ți înfrângi această teamă.

3. Îți este frică de angajamente


Unele femei se tem de angajamente. De exemplu, își sabotează în mod voit relațiile prin atragerea bărbaților cu care nu văd un viitor, doar pentru că această opțiune elimină riscul dezamăgirilor. În plus, există femei care aleg bărbații nepotriviți, pentru a evita pe deplin responsabilitățile, precum și vulnerabilitățile care reprezintă componentele esențiale ale unei relații mature. Dacă ești genul de persoană care se teme să lase garda jos, vestea bună este că există diferite modalități prin care îți poți elibera teama de angajamente. Iar dacă nu riști, nu ai cum să câștigi, indiferent de ce aspect al vieții tale este vorba.

Este clar că există multe motive pentru care femeile se îndrăgostesc de tipul nepotrivit, incluzând problemele legate de stima de sine, prioritățile greșite, ignorarea semnelor evidente sau nevoia de dramă în relații. Odată ce înțelegi pe deplin cauzele care stau în spatele acestor probleme, vei putea închide acest capitol din viața ta și te vei îndrepta către un viitor mai bun.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro