De ce simțim nevoia să ne sărutăm?

Relatii / 08.06.2016

Ţi-ai pus vreodată întrebarea de ce simţim nevoia să ne sărutăm? Chiar dacă nu te-ai fi gândit, există oameni de ştiinţă specializaţi în studierea acestui gest

Cercetătorii au analizat sărutul în încercarea de a descoperi care este motivul pentru care oamenii au acest comportament. Este un gest de afecţiune, dar oamenii de ştiinţă nu au descoperit încă cum a apărut şi de ce. Gestul prin care două persoane îşi ating buzele în mod senzual ar putea fi dobândit de-a lungul evoluţiei ca o formă de apropiere între membrii aceluiaşi grup, pentru ca apoi să se restrângă la o formă de afecţiune între doi parteneri.

Iar cercetătorii sunt de părere că sărutul nu are un simplu rol de manifestare a iubirii, ci este o metodă eficientă de a primi informaţii esenţiale care ne ajută să alegem partenerul potrivit. Aceştia cred că schimbul de salivă din timpul sărutului permite un transfer de substanţe chimice care ne ajută să evaluăm în mod inconştient dacă persoana pe care o sărutăm poate fi un partener potrivit. Scopul principal al evoluţiei este acela de a contribui la apariţia unor urmaşi sănătoşi şi rezistenţi, iar sărutul se pare că are un rol important din acest punct de vedere, potrivit  
yourtango.com.

Sărutul ne permite să ne apropiem suficient de mult de un partener astfel încât să-l putem evalua foarte bine. Este o formă de evaluare inconştientă, iar feromonii, substanţe care transmit informaţii despre starea de sănătate, dar şi sexualitatea unei persoane au un rol important în asta.

Iar atunci când spunem că există "chimie" între două persoane, se pare că e un sâmbure de adevăr. Cercetătorii au făcut un experiment prin care au descoperit că femeile pot detecta mirosind transpiraţia unor bărbaţi care dintre ei este cel mai compatibil din punct de vedere genetic. Acestea s-au simţit cel mai puternic atrase de mirosul bărbaţilor cu un profil genetic foarte diferit de al lor. În acest fel, şansele de a naşte copii sănătoşi şi mult mai rezistenţi din punct de vedere imunitar cresc foarte mult. Iar apropierea pentru un sărut îţi permite să simţi toate aceste indicii, dar şi să creezi o legătură mai strânsă cu partenerul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro