Dacă face aceste lucruri, înseamnă că îţi va frânge inima
Nu poți face treabă bună cu un bărbat de genul acesta!
Când începi să te întâlnești cu cineva, nu ai de unde să știi cum vor decurge lucrurile pe termen lung. Dar, dacă ești o optimistă convinsă și îți place foarte mult de acea persoană, începi imediat să îți imaginezi viața alături de ea. Este aproape imposibil să nu crezi că totul este și va fi roz!Deși nu există nicio modalitate de a afla ce îți rezervă viitorul privitor la relație, există câteva steaguri roșii care apar și care semnalează nereguli importante. Poate fi greu să vezi aceste semne, oricât de evidente ar fi, atunci când ești îndrăgostită.
Care sunt aceste semne?
Nu te va prezenta drept iubita lui
Dacă nu se raportează la tine ca fiind iubita lui, nu ești și nici nu vei fi niciodată. Este destul de simplu!
Nu vrea să îți cunoască familia
Știi de ce nu vrea să îți întâlneasă familia? Pentru că nu are gânduri serioase cu tine și nu vrea să se complice inutil cunoscându-ți părinții, spre exemplu.
Nu își face planuri
Tu ești cea care face planurile mereu? Și, chiar dacă îi dai întâlnire, el îți răspunde când are chef și timp de tine? De ce? Pentru că nu ești o prioritate în viața lui.
Îți spune că nu este pregătit pentru o relație
Dacă un tip îți spune că nu e pregătit pentru o relație, crede-l pe cuvânt! De asemenea, dacă se grăbește să îți dezvăluie toate eșecurile sale în calitate de iubit, crede-l! Astfel de lucruri nu le auzi decât din gura unei persoane indisponibile emoțional.
Păstrează legătura cu fostele sale iubite
Există genul de bărbat care este încă politicos față de fostele partenere și genul care s-ar întoarce oricând în brațele lor dacă ar avea ocazia. Încearcă să fii precaută!
E un fantezist
S-ar putea să nu te considere iubita lui, dar este aprilie și vorbește deja despre ce veți face de Crăciun. Nu te lăsa păcălită de vorbe, pentru că încearcă doar să te ducă de nas pentru a ajunge în pat cu tine!
Își ascunde telefonul
Acesta este clar un steguleț roșu. Dacă stă pe telefonul său tot timpul sau nu îl lasă la voia întâmplării atunci când ești prin preajmă, cu siguranță are ceva de ascuns.
Nu te poți deschide în fața lui
Dacă nu te simți confortabil să vorbești deschis cu el despre sentimentele tale sau viața voastră sexuală, atunci este clar un indiciu că ceva este în neregulă. Ar trebui să fii atentă la asta!
Te manipulează
Dacă simți că e ceva în neregulă și deschizi subiectul despre acel lucru, iar răspunsul său este: "E doar imaginația ta!", atunci trebuie să fugi cât mai repede. Singurele răspunsuri acceptabile sunt: "Da, există o problemă, hai să vorbim!" sau "Nu, sunt ok, Tu ești?". Nu permite niciodată unui bărbat să te facă să crezi că sentimentele sau îngrijorările tale sunt isterice sau nebunești.
Are o relație dificilă cu tatăl său
Relația băieților cu tații lor sunt foarte importante și le dictează cumva comportamentul în viața lor de adulți. Dacă observi că nu se înțelege cu tatăl său, mai bine ai face un pas în spate!