Cum să treci peste o despărţire fără să se prindă nimeni
Dragoste & Sex · Relatii / De Alina Gavrilă, 25.04.2013

Povestea voastră s-a terminat. Timp de mai mulţi ani, ai crezut că el este alesul, că este acel bărbat la care ai visat toată viaţa şi alături de care vei îmbătrâni. Aveaţi planuri împreună şi nu-ţi puteai imagina cum ai trăi fără el.

Povestea voastră s-a terminat. Timp de mai mulţi ani, ai crezut că el este alesul, că este acel bărbat la care ai visat toată viaţa şi alături de care vei îmbătrâni. Aveaţi planuri împreună şi nu-ţi puteai imagina cum ai trăi fără el.

Dar viaţa a avut alte planuri cu tine, iar el a plecat grăbit către poveşti mai puţin complicate. Şi chiar dacă pentru tine plecarea lui este cel mai dureros lucru de pe pământ, chiar dacă te întrebi ce rost mai au zilele fără el, viaţa merge înainte.



Poţi alege să te încui în casă, să plângi nopţi la rând, să uiţi de prieteni sau de job, să trăieşti într-o altă lume, imaginară, în care el este tot al tău. Însă, această lume ireală te va împiedica să vezi lucrurile frumoase din viaţa ta. Pentru că da, chiar dacă el a plecat (iar acum vezi totul numai în negru), există culoare în viaţa ta. Trebuie doar să priveşti cu atenţie.

Învaţă să zâmbeşti... în fiecare zi


Zâmbetul este cea mai bună metodă prin care poţi să-l uiţi. Învaţă să zâmbeşti, în fiecare zi, şi nimeni nu va ştii că tu treci prin cele mai grele momente din viaţa ta. Zâmbeşte la muncă, când te întâlneşti cu prietenii şi chiar şi dimineaţa când te trezeşti. Încearcă să faci un mic exerciţiu, să îţi propui să zâmbeşti în fiecare zi, preţ de câteva minute. Vei vedea că după câteva zile va deveni o obişnuinţă. Zâmbetul te va face mai frumoasă!


Flirtează


Flirtul este pentru multe femeie o adevărată operaţie de reîntinerire. O privire cu subînţeles, un zâmbet sau o atingere uşoară, ca din greşeală, te pot face să te simţi mai frumoasă, mai sexy, mai dorită. Aşa că, atunci când ieşi în oraş nu-ţi refuza această mică plăcere.

Activităţi noi

Dacă vrei să treci mai uşor peste o despărţire ai nevoie de activităţi noi şi interesante care să te ţină mereu ocupată. Acum este momentul să te apuci de acele cursuri pe care ai vrut să le faci mereu, dar nu ai avut timp. Tot acum poţi să bifezi toate expoziţiile la care el nu vroia să meargă atunci când eraţi împreună.


Sportul aduce fericirea

Este dovedit ştiinţific faptul că persoanele care fac sport sunt mai fericite şi mai puţin predispuse la depresie. Poţi încerca şi tu să faci un sport. Aleargă, plimbă-te cu bicicleta sau cu rolele sau mergi la sală, important este să faci un sport care să-ţi placă.

Garderobă nouă

Mereu am fost de părere că femeile ar trebui să primească un fel de "daune" de despărţire. Dacă o femeie suferă după un bărbat, o garderobă nouă o va ajuta să treacă mai uşor peste acest episod trist din viaţa ei.  

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro